Industria de petrol si gaze cere un dialog serios la nivelul președinților celor doua Camere ale Parlamentului pe tema liberalizării pieței gazelor naturale și suprataxării sectorului upstream, astfel încât să fie înțelese toate implicațiile asupra Securității energetice, a anunțat Harald Kraft, country manager Stratum Energy Group și președinte ales al ROPEPCA, la conferința Energy Policy Group.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"În România, e ca și cum vrem să mergem având confortul unui Bentley, dar vrem să plătim prețul unei Dacii second-hand când vine vorba de securitate energetică și investițiile necesare. Acest lucru nu poate continua așa. În contextul ultimelor voturi din comisiile de specialitate ale Parlamentului care cresc suprataxarea și impun restricții de tranzacționare, Industria cere discuții serioase cu Președinții Camerei Deputatilor și Senatului", a spus Kraft.
El a arătat că ceea ce deranjează foarte tare este că suprataxarea sectorului upstream constituie o măsură care penalizează unilateral producătorii din intern, iar cei din extern, respectiv Gazprom, nu sunt afectați deloc, apreciind astfel că este o discriminare a producătorilor din România față de cei din piața externă.