ULTIMA ORĂ Google suspendă afaceri pe care le are cu Huawei, mai multe aplicații dispar din telefoane. Impact în Europa. Intel și Qualcomm urmează să facă același lucru

ULTIMA ORĂ Google suspendă afaceri pe care le are cu Huawei, mai multe aplicații dispar din telefoane. Impact în Europa. Intel și Qualcomm urmează să facă același lucru
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 20 mai 2019

Google a anunțat că suspendă unele dintre afacerile pe care le are cu Huawei, pentru a se supune noii legislații americane. Huawei nu va mai primi de la compania americană servicii software, hardware și de suport. Singura excepție o constituie serviciile open-source.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Alge și Muci CITEȘTE ȘI Alge și Muci

Utilizatorii dispozitivelor Huawei vândute până acum vor continua să aibă acces la Google Play și să primească update-uri.

Viitoarele dispozitive produse de Huawei, însă, nu vor mai avea acces la magazinul de aplicații al celor de la Google și la aplicațiile produse de acesta, precum Gmail și YouTube, ca și la browserul Chrome.

Huawei va trebui să folosească doar versiunile publice de Android.

Italia investighează Google pentru că ar fi abuzat de poziția dominantă pe piața dispozitivelor smart, în detrimentul Enel CITEȘTE ȘI Italia investighează Google pentru că ar fi abuzat de poziția dominantă pe piața dispozitivelor smart, în detrimentul Enel

Impactul va fi minim în China, unde oricum aplicațiile Google sunt interzise, însă va afecta vânzările de smartphone ale Huawei din alte regiuni, inclusiv Europa, unde aplicațiile Google sunt foarte folosite.

Săptămâna trecută, Huawei a fost a inclusă de administrația Trump pe lista neagră a companiilor care reprezintă un risc pentru securitatea țării, interzicând companiilor americane să aibă anumite contacte de afaceri cu aceasta.

După Google, Bloomberg susține că Intel, Qualcomm și Broadcom vor înceta și ei să mai colaboreze cu Huawei. Intel furnizează celor de la Huawei procesoare pentru laptopuri.

Manevra curentă a Statelor Unite coincide cu negocierile comerciale sensibile dintre Washington și Beijing. Directorii Huawei cred că compania lor a devenit un obiect de negociere și că vor putea relua achiziția de la furnizorii americani dacă se ajunge la o tranzacție comercială, au spus sursele Bloomberg.

Anterior, Washingtonul a transmis însă guvernelor și directorilor companiilor de telecomunicații din țările aliate, în special celor unde sunt amplasate baze americane, un avertisment legat de utilizarea echipamentelor Huawei, în încercarea de a convinge furnizorii de servicii wireless și de internet din aceste țări să evite respectivele echipamente.

Solicitările politice au determinat o serie de companii și state să reacționeze rapid în consecință. Orange a anunțat, în Franța, că nu va folosi echipamentele Huawei pentru a construi rețele wireless 5G, Deutsche Telekom a indicat la rândul său perspectiva abandonării Huawei, iar Guvernul norvegian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea furnizorilor din țările cu care nu există cooperare în domeniul politicii de securitate.

În Marea Britanie, BT a anunțat că nu va folosi echipamente produse de companiile chinezești în viitoarea rețea 5G și că le va elimina și pe cele existente în rețelele 3G și 4G. Guvernul britanic a decis să includă echipamente Huawei în rețeaua 5G, însă doar în zone neesențiale, accesul chinezilor la rețea urmând să fie puternic restricționat.

Australia, Japonia și Taiwan au interzis folosirea echipamentelor furnizate de grupul chinez în rețelele naționale de telefonie, alăturându-se SUA, iar Canada și Noua Zeelandă au indicat că ar putea lua măsuri similare.

De cealaltă parte, China, Indonezia, Arabia Saudită, Turcia și Emiratele Arabe Unite și-au exprimat sprijinul pentru Huawei.

În România, Serviciul de telecomunicații Speciale (STS) a transmis că echipamentele Huawei nu sunt utilizate în infrastructura majoră a statului român aflată sub administrarea Serviciului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
google
huwei
intell qualcomm