Când 1 +1 refuză să facă totuși 2

scris 4 aug 2017

Se vorbește din ce în ce mai mult în aceste zile fierbinți de vară despre „transferarea” în întregime a contribuțiilor sociale (CAS și CASS) în sarcina angajatului, prin ceea ce Ministerul Finanțelor Publice a desemnat în comunicatul oficial din 27 iulie 2017 a fi „Preluarea de către angajat a CAS și CASS datorate de angajator începând cu data de 1 ianuarie 2018”. Se arată printre altele că „sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat”, dar și că „măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator”.

Trecând peste chestiunile ce țin strict de aspectele de ordin fiscal, logistic și social aferente acestei intenții de modificare legislativă, cu privire la care au curs deja „râuri de pixeli” în mass-media scrisă și vorbită, urmate eventual de diferite reacții ale oficialilor noștri, o chestiune de ordin juridic merită totuși o atenție specială, întrucât pare să fi scăpat atenției, dată fiind abordarea mai degrabă pur economică a discuției, fără a judeca însă lucrurile „la rece”, prin luarea în considerare a menirii și semnificației contribuțiilor sociale, în cadrul raporturilor de muncă dintre angajator și angajat.

Astfel, se poartă în continuare în spațiul public discuții intense cu privire la necesitatea unei majorări de către angajator a salariului brut al angajatului, pentru a preveni afectarea salariului net al acestuia din urmă, una dintre ideile vehiculate fiind și aceea a asigurării unui asemenea efect pe cale legislativă, prin obligarea angajatorului la majorarea salariului net al angajaților, dat fiind că, din punctul său de vedere economic, sarcina salarială ar rămâne oricum constantă.

Biserica e sobornicească, nu dictatorială CITEȘTE ȘI Biserica e sobornicească, nu dictatorială

O asemenea posibilitate pare a fi încă una deschisă pentru promotorii actului normativ sau, cel puțin, nu este total exclusă, față de exprimarea mai degrabă ambiguă din comunicarea publică, chiar dacă unele dubii au fost totuși timid exprimate în această privință. De altfel, aceasta nu este nici măcar o idee nouă, ea fiind exprimată pe aceleași coordonate conceptuale și în trecut, în cadrul unui proiect legislativ de modificare substanțială a mecanismului de funcționare a sistemului de asigurări sociale, când, „transpirând” în presă la un moment în care încă nu era finalizat (prezentat în exclusivitate de Profit.ro - n.r.) și la un moment sensibil din punct de vedere politic, a fost abandonat fără alte dezbateri, concomitent cu demisia celui care îl susținea.

În realitate, chiar dacă pe hârtie efectul economic pentru angajator ar fi într-adevăr același, o asemenea abordare este practic imposibilă, întrucât cei care exprimă o asemenea idee confundă contribuția de asigurări sociale (ca și creanță fiscală a statului împotriva angajatorului, potrivit legislației actuale) cu suma pe care angajatorul o plătește efectiv din propriile sale fonduri pentru acoperirea acestei obligații fiscale. Astfel, Statul poate aduce atingere proprietății private a angajatorului atunci când percepe contribuțiile financiare ale acestuia de tipul contribuțiilor de asigurări sociale pe care acesta le datorează în nume propriu, pentru că articolul 56 din Constituția României prevede obligația fundamentală a cetățenilor de a achita asemenea contribuții financiare, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului acceptă ca fiind justificată o asemenea imixtiune (articolul 1 alin.3 al Protocolului adițional nr.1 la Convenție).

În schimb, nu trebuie uitat că aceste dispoziții legale sunt și trebuie să rămână unele cu caracter pur excepțional, întrucât proprietatea privată este garantată de Constituția României (articolul 41) și Protocolul I la Convenția Europeană Drepturilor Omului (articolul 1 alin.1). În aceste condiții, este imposibil de imaginat cum anume ar putea Statul, fără să încalce aceste reglementări fundamentale, să emită o lege prin care ar transfera o parte din bunurile proprietate privată a angajatorului către angajat (i.e. sumele necesare acestuia din urmă ca să-și achite contribuțiile sociale în cuantum mărit de 35%, conform ideii discutate, în loc de 16,5%, cât este contribuația sa individuală în prezent). Dacă o asemenea posibilitate este permisă și justificată în mod excepțional atunci când discutăm despre reglementarea pe cale de lege  a unui salariu minim pe economie, menit a da expresie preocupărilor statului pentru valori fundamentale în cadrul societății (precum, asigurarea unui minim nivel de trai, recunoscută de art.47 din Constituție), statul nu poate totuși interveni în economie pentru a da o lege care practic să determine suportarea contribuțiilor fiscale personale ale unei persoane de către o altă persoană.

Directorul de hotel all inclusive se confesează din nou: familia tradițională românească la mare și homosexualii din piscină CITEȘTE ȘI Directorul de hotel all inclusive se confesează din nou: familia tradițională românească la mare și homosexualii din piscină

Este deci total irelevantă observația de ordin economic că poziția angajatorului nu ar fi cu nimic schimbată, întrucât, urmare a unei asemenea inițiative legislative, patrimoniului angajatorului nu i s-ar mai putea aduce în niciun fel atingere pentru a suporta asemenea sume; dimpotrivă, pentru angajat, asemenea contribuții, despre care se vorbește că economic ar fi transferate în sarcina sa, nu ar fi nimic altceva decât o majorare a cotei sale de impozitare, urmând ca, în acord cu regulile constituționale, să suporte exclusiv din patrimoniul său propriu asemenea sume. Faptul că angajatorul ar urma să rețină la sursă asemenea sume și să le transfere bugetului de stat nu are cum să aducă în niciun fel atingere acestei concluzii.

De altfel, caracterul bizar al abordării este cu atât mai evident cu privire la contractele de muncă ce se vor încheia în viitor. Aceasta întrucât, deși în practică în mediul privat uneori se negociază salariul net, aceasta se întâmplă în realitate doar pentru acei salariați care într-adevăr au o poziție de negociere, prin raportare la diverse elemente în discuție (specializarea persoanei, caracterul limitat al forței de muncă pe un anumit segment etc.). Aceasta este mai degrabă excepția. Pentru restul salariaților, cel mai probabil marea majoritate, este deci eronat calculul că, plecând de la salariul net, se vor aplica automat cotele majorate de contribuții sociale, astfel încât salariul lor net să nu fie afectat. Astfel, se vor negocia, în continuare, nivelurile salariilor brute, urmând ca anume angajatul, iar nu angajatorul, să suporte în final această majorare a cotei majorate de impozitare.

Nu este, din păcate, singura dată și ne este teamă că nici ultima, când în istoria noastră recentă o măsură legislativă menită să aducă modificări de anvergură, care vizează însuși fundamentul sistemului fiscal și care are un impact semnificativ asupra contribuabililor din România, este lansată pe diferite canale de comunicare de către diverșii factori de decizie sau de influență, într-o versiune „embrionară” în care conceptele și formele sunt insuficient de bine articulate, dacă nu chiar confuze și contradictorii. Se lansează astfel în spațiul public o idee vagă, care poate fi cel mult considerată o linie directoare a unei posibile viitoare reglementări, fără să fie încă pregătite texte legislative care să o detalieze sau măcar schițeze la un nivel primar. Aceasta în condițiile în care de atâtea ori în practică s-a dovedit că și atunci când au loc discuții aprofundate și serioase în procesul legislativ, tot pot să apară suprize și dificultăți, pentru că vechea zicală „diavolul se ascunde în detalii” este pe deplin valabilă în materie fiscală. Uneori, o asemenea masură este anunțată chiar într-o manieră confuză și contradictorie de către cei implicați, uneori aceeași persoană sau instituție pe care o reprezintă comunicând lucruri diferite la cateva zile distanță. Se ajunge astfel ca cel care citește una sau chiar mai multe surse de informație să rămână cu o idee greșită despre ce se dorește a se realiza, iar cel care citește apoi prea multe informații să nu mai înțeleagă chiar nimic.

O viziune socialistă CITEȘTE ȘI O viziune socialistă

Posibilul impact al unor asemenea propuneri de măsuri anunțate de oficialii noștri stârnește în mod firesc interesul opiniei publice, dar și al altor persoane implicate, cum ar fi politicieni, oameni de presă, personalități din domeniul social, artistic si, nu in ultimul rand, al  specialiștilor din domeniu, care sunt în mod logic chemați să se pronunțe asupra acestora, fiind cei mai în măsură să estimeze încotro s-ar putea duce lucrurile, astfel încât să încerce să contribuie prin opiniile pronunțate la evitarea, încă din fașă, acolo unde este cazul, a unui posibil viitor dezastru în sistemul nostru fiscal. Ideile exprimate in dezbaterea publică sunt apoi preluate și rostogolite sub diferite forme, fiecare dintre cei implicați, fie întrebați fiind, fie acționând din proprie inițiativă, simțindu-se obligați să le comenteze, iar de multe ori să speculeze asupra unor simple intenții de proiecte legislative, care într-o societate consolidată și bine așezată nu ar trebui să se lanseze în această formă și potrivit algoritmului descris mai sus.

Este cazul mai vechiului impozit pe gospodărie sau al mai recentei taxe de solidaritate, idei care au făcut să curgă alte valuri de „pixeli” în mass-media scrisă sau vorbită, cu argumente dintre cele mai diverse (economice, legale, logistice etc.) până când au fost incluse, așa cum premierul spunea despre aceasta din urmă la 25 iulie, la cele „discutate și uitate”, dar și al mai recentei propuneri ce face obiectul prezentei analize.

Poate că ar fi mai bine ca, înainte de lansarea în spațiul public a unor astfel de proiecte, să existe consultări și ample dezbateri cu reprezentanții mediului de afaceri, ai sindicatelor, ai societății civile, tocmai pentru a diminua riscul unor situații neplăcute în care se generează incertidudine la nivelul social și economic. Cel puțin în viziunea noastră, aceasta ar fi calea normalității în procesul legislativ fiscal.

Dan Dascălu este Partener D&B David și Baias

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dan dascalu
d&b david și baias
cas
cass