Ce am învățat în 7 ani de politică monetară experimentală

scris 16 sep 2015

Sunt deja doi ani de când banca centrală a SUA, FED, amenință cu creșterea ratei de dobândă. Economiștii s-au întrecut în analize. Unele confirmă oportunitatea acestei decizii. Altele o infirmă. La rândul lor, piețele financiare semnalizează cum pot mai bine că ar prefera ca prețul banilor să rămână cât mai aproape de zero.

Dacă nu ești trader, este mai puțin relevant când va crește banca centrală dobânda, la ședința de mâine sau peste câteva luni. Rezultatul unei astfel de decizii se vede în economie cu o diferență de aproape 18 luni. Pentru noi este mult mai important să înțelegem implicațiile deciziilor de politică monetară din ultimiii 7 ani. Transmiterea în economie a deciziei FED depinde foarte mult de modul în care economia a fost influențată în toți acești ani. Mai clar, depinde foarte mult de modul în care comportamentul și așteptările noastre au fost influențate în această perioadă.

FED, și după aceea mai toate băncile din țările dezvoltate, a luat două decizii importante după intrarea economiei globale în recesiune în 2008. În prima fază a redus dobânzile de politică monetară la zero sau cât mai aprope de zero. După o perioadă, văzând că econoiile nu-și revin, a încercat un nou instrument de politică monetară, relaxarea cantitativă.

Banca centrală a SUA a redus dobânda de politică monetară de la 5% la 0% în perioada Septembrie 2007- Decembrie 2008. A așteptat până în Octombrie 2009 și a introdus relaxarea cantitativă. Deși FED știa că durează până la 18 luni să se vadă impactul total al deciziilor de politică monetară, a decis să experimenteze. La momentul în care a introdus acest instrument economia se afla încă în recesiune. Totuși, acum știm că economia SUA începuse să își revină deja din trimestrul al doilea al anului 2009.

Scăderea ratei de dobânda nu a fost o surpriză pentru piețe. Nici pentru ceilalți participanți din economie. Nu era un instrument nou, iar efectele erau ușor de înțeles. Banca centrală încerca să injecteze lichiditate în economie prin intermediul sistemului financiar bancar. Rata dobânzii mai mică arăta doar că banca centrală creștea masa monetară. Dar chiar și acest instrument nu funcționează tot timpul.

În 2008, injecția de lichiditate a salvat sistemul bancar, dar a salvat tot sistemul bancar. Acele părți din sistemul bancar care nu ar fi trebuit salvate au rămas în sistem pentru că au fost salvate de decizia băncii centrale. Aici a apărut problema. Rolul deciziei de politică monetară era de a oferi lichiditate sistemului bancar, care să o transmită mai departe în economie.

Dar un sistem bancar cu multe bănci care ar fi trebuit să fie eliminate nu avea cum să transfere aceste lichidități în economie. Acest transfer ar fi însemnat ca băncile care deja se prăbușeau sub greutatatea activelor falimentare să acumuleze alte active. Să își asume mai mult risc. Bilanțul acestor bănci nu mai permitea însă noi riscuri. Astfel, sistemul bancar a făcut ce era mai simplu. A depus o parte din lichidități la banca centrală în schimbul unei dobânzi foarte mici, iar cu restul a creditat statul.

După câțiva ani de relaxare cantitativă, băncile din țările dezvoltate au început să crediteze și guvernele altor țări, în special pe cele din țările în curs de dezvoltare.

Relaxarea cantitativă a fost văzută  din primul moment ca un instrument de politică monetară controversat. Nu era un instrument care introducea lichiditate întru-un sistem care avea nevoie de lichiditate ca să funcționeze.

Criză financiară avusese loc cu un an mai devreme. Toți indicatorii de pe piețele monetare arătau că piețele financiare erau lichide. Oricât am încerca, nu găsim o relație directă între relaxarea cantitativă și obiectivele de politică monteara ale FED - inflație și activitatea economică.

Dar acest lucru nu inseamnă că nu a avut efecte în economie. Din păcate, efectele nu sunt cele pe care le dorea FED. A schimbat comportamentul piețelor făcându-le dependente de finanțare ieftină. A schimbat așteptările și a dus la creșterea datoriilor în USD în mai multe părți ale lumii, mizându-se pe o depreciere a dolarului american.

Cine nu mai ține minte cele două emisiuni de obligațiuni ale statului român în dolari? Prima făcută pe timpul guvernului Ungureanu, a două sub guvernul Ponta. Ambele au fost un dezastru din punctul de vedere al costului, dar nu a contat. Miniștrii care au girat aceste “soluții” de finanțare pentru statul român au fost promovați. Restul societății a rămas cu o notă de plata umflată.

Îmi amintesc că am criticat atunci ambele emisiuni, mai ales prin prisma costului. Lăsând la o parte experiența noastră, acest ultim efect este și motivul principal pentru care piețele emergente nu văd cu ochi buni o creștere a costului de finanțare în dolari. Deja au suferit creșteri ale costului cu datoriile după aprecierea dolarului din ultimele 12 luni. O creștere a ratei de dobândă ar însemna costuri suplimentare.

Așa cum am spus, momentul în care FED decide să crească rata de dobânda este mai puțin important acum. FED a comunicat în clar că suntem foarte aproape de acel moment. Pentru mine este mult mai importatnt să vedem în ce loc se află economia mondială după 7 ani de relaxare cantitativă și rate ale dobânzilor aproape de zero. În afară de SUA, rata șomajului rămâne ridicată. Dar și în SUA rata de participare, numărul celor care lucrează, continuă să scadă. Economiștii nu au o explicație clară. Inflația rămâne la nivel scăzut, sub țintă pentru toate băncile centrale. Creșterea economică rămâne sub medie pentru perioade similare după o criză economică.

Totuși, economia globală nu arată așa rău până când nu ne uităm la ce s-a întâmplat cu datoria publică. Datoria publică a crescut în țările dezvoltate de la 71% din PIB în 2007 până la 105% (!) din PIB în 2015. O creștere se observă și pentru țările în curs de dezvoltare, deși nu la fel de abruptă, de la 35% la 44%. Chiar dacă există discuții despre mărimea impactului datoriei publice, știm clar două lucruri: datoria publică mai mare reduce rata de creștere economică pe termen lung și crește taxele pentru generațiile viitoare.

În acest context, un lucru bun ar putea să vină de la creșterea dobânzilor prin presiunea pe guverne de a reduce datoria publică. Să sperăm că o vor face de bună voie și nu forțate de o nouă criză. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dobanzi
inflatie
fed
banci
criza