Un spectru bântuie Europa de Est, pe lângă cel al agresiunii Rusiei în Ucraina. Este cel al capcanei venitului mediu în care pot ajunge țări precum România care au experimentat o lungă perioadă de dezvoltare puternică internă pe baza unui model de recipient de tehnologie, know-how, capital dar și integrare pasivă în rețele de producție. Formula funcționează până la un punct și întrezăresc acel punct în următorii ani.
Cu greu scapi din capcana aceasta, pentru că o plăcintă care nu se mai mărește duce la jocuri politice cu sumă nulă pentru divizarea ei, iar antreprenorii pierd întotdeauna astfel de jocuri. Pentru a avansa la noua etapă a dezvoltării naționale și pentru a continua convergența cu Europa, există mai multe componente – infrastructură, educație, inovație, performanță administrativă, digitalizare etc.
E momentul să vorbim (și să actionam după) despre nevoia de internaționalizare a firmelor românești, cu un accent special pus pe lumea latină și în special piața latino-americană. Alături de deschiderea noastră față de Secolul Asiatic, rețeaua latină e o altă mare rețeta de creștere în perioada urmîtoare, și e un avantaj competitiv pentru noi. România Globală își are școala primară acasă, gimnaziul în Europa de Est, liceul în Europa de Vest și facultatea la nivel global (cu studii post-universitare în spațiu și pe Lună, într-o zi).
România Globală va excela inclusiv la a atrage investiții străine în România și la a gestiona parteneriatele publice-private și private-academice care vor genera valoare adăugată sub forma sporurilor de productivitate.
În primul rând, trebuie să pornim de la avantajul comparativ specific al României, cel pe mapare culturală. Noi o articulăm sub forma ospitalității, căldurii și relaționării prietenoase, însă ea reprezintă o competență mai largă de creare de interacțiuni pozitive sociale bazate pe flexibilitate, pluralism și non-agresiune culturală și identitară.
Ea poate funcționa cu orice grup și în orice condiții, susținută și de postura și istoricul geopolitic benigne ale României, însă cele mai bune rezultate se resimt în lumea latină.
Figura de mai jos prezintă principalele limbi latine cu statut oficial sau semi-oficial în numeroase țări pe fondul unor relații istorice, însă „atlasul latin” este și mai bogat prin limbile franceză și spaniolă în Maroc, limba spaniolă în Filipine și limba italiană în Somalia și Eritreea.
Figura 1. Analiza a principalelor trei limbi latine de circulație internațională (sursa: Smartlink Communications). 1 din 5 parteneriate strategice ale Romaniei e cu o tara latina (Franta, Italia, Spania).
Facilitatea noastră lingvistică, potențată de diaspora românească și de avantajul nostru pe mapare culturală, ne poate permite să realizăm triangulări economice între România, țara de legătură lingvistică și economică și țara-destinație. Prin această triangulare și prin mobilitatea europeană a companiilor românești, putem accesa rețele sociale (cele între oameni, nu biți), rețele de business pre-existente, forumuri de afaceri, structuri diplomatice de comerț și investiții exterioare.
Un forum de afaceri latino-american în Spania poate deveni un vector pentru o companie românească, mai ales dacă are birouri în Spania. Dacă ne uităm la comerțul României cu țări din Sudul Global, observăm că astfel de triangulări apar în mod natural – comerțul României cu Maroc este deja legat de Franța, iar cel cu Brazilia este mediat partial de Portugalia si Franta. Ceea ce piața cu regulile ei a format natural, ca un râu care își sapă o faleză pe cursul său, România trebuie să învețe să producă deliberat pentru că timpul a dovedit că poate fi o abordare de succes.
O asemenea abordare este inspirată din cartea „Nexus: A Brief History of Information Networks from the Stone Age to AI” a lui Yuval Noah Harari, care subliniază importanța în istorie a unor asemenea rețele pe baze lingvistice și culturale comune.
În al doilea rând, consider că noi avem multe de învățat de la stilul latin de a deschide și exploata piețe și parteneriate noi, mai ales într-o regiune compactă cultural și lingvistic precum America Latină unde putem genera efecte de levier pentru creștere rapidă. Stilul acesta oferă soluții pozitive și compatibile cu cultura românească, precum: afaceri de familie combinate cu management profesionist (cum si-au facut vilele din telenovele majoritatea bogatilor sustenabili din Latam?), stiluri de negociere bazate pe relații inter-personale, formarea de capital de încredere care facilitează relaționarea rapidă cu terți în cadrul unor rețele formale și informale, nivel ridicat de implicare comunitară și responsabilitate socială, dar și rolul ierarhiilor organizaționale.
În general, putem spune că zona afacerilor de familie a cristalizat o industrie masivă de wealth management la nivel global și care poate mobiliza resurse importante pentru proiecte inclusiv în România. Stilul acesta este adesea analizat într-un registru negativ, precum dificultățile de tranziție internațională și la anverguri foarte mari ale unor firme de familie (efect studiat mai ales în Italia, tara unde aceste familii au tinut economia in ciuda volatilitatii politice), însă poate oferi avantaje competitive consistente prin alinierea intereselor pe termen lung ale acționarilor și managerilor și prin longevitatea potențială a acestor firme.
De asemenea, aș sublinia faptul că diferite regiuni pot oferi modele și oportunități importante pentru România și pentru cultura sa strategico-economică în formare si rafinare în epoca globală. Vă ofer două exemple în acest sens.
Pentru cei care cred în potențialul unei bănci guvernamentale pentru dezvoltare națională care să investească în comunitățile din România, Brazilia ne oferă modelul BNDES (Banco Nacional de Desenvolvimento Econômico e Social), care era cea mai mare astfel de bancă din lume cu active totale de aproape 300 de miliarde de euro până să fie întrecută de Banca Chineză pentru Dezvoltare care are active de 1,2 trilioane de euro.
Din 1952 până acum, BNDES a facilitat progrese importante prin investiții în infrastructură, educație și societate care au contribuit direct la baza creșterii economice naționale.
Al doilea model potențial este cel de dezvoltare țintită a unei industrii naționale de înaltă tehnologie, cu exemplul Embraer în industria aeospațială, tot în Brazilia. Embraer a absolvit cursus honorum al internaționalizării, identificând un segment de piață în creștere neglijat de tandemul Airbus-Boeing și devenind competitivă la nivel global.
Al doilea Forum de afaceri România-Brazilia va avea loc pe 18 septembrie 2025 la București, și ar fi bine ca bunele practici de afaceri și internaționalizare ale firmelor braziliene să fie pe agenda partii romane. Un exemplu în acest sens este LIDE (Grupo de Líderes Empresariais), una dintre cele mai mari organizații pentru lideri de afaceri.
Fondată în 2003, LIDE reprezintă peste 2000 de companii membre cu capitalizare mare la nivel global, care activează în 34 de sectoare economice. Obiectivele LIDE sunt de a promova dialogul, colaborarea, parteneriatele bilaterale și creșterea economică responsabilă pentru liderii de afaceri din sectoarele privat și public. Organizația are 43 de birouri în peste 20 de țări, cu un birou deschis în 2024 inclusiv în India.
O astfel de conlucrare profesională sau civilă între companiile naționale poate asigura resursele necesare unei investiții comune în deschiderea noilor orizonturi de expansiune economică pentru aproape toate domeniile și companiile din România.
Putem învăța lecții de la țări precum Mexicul în creșterea industriei auto ca segment de vârf al economiei naționale sau de la Argentina în creșterea competitivității micilor fermieri, a agriculturii în general, și a zootehniei. Alte lecții latino-americane pot veni în sprijinul propriilor eforturi de extindere a relațiilor comerciale cu Asia și Africa; de exemplu și România a început să-și pună problema intrării pe piețe din lumea în dezvoltare inclusiv împărțind know-how-ul în domeniile de excelență românească (Brazilia face puternic asta în domeniul agroalimentar în Africa de Vest, de exemplu).
Mai putem învața de la filiera latină și combinațiile (în sensul cel mai onest al cuvântului) inter-continentale în baza de comunități prezente la noi în țară și active global. De exemplu la Sao Paolo este foarte activă camera de comerț arabo-braziliană (ABCC/CCAB), cu cetățeni brazilieni cu familii la origine din Siria și Liban, entitate care a făcut miracole ca vânzări pentru agrifood brazilian în zona MENA dar și .... în ASEAN, căci rețeaua arabă s-a conectat la rețeaua mai mare musulmană din zonă.
În al treilea rând, aș schița un model național de triangulare economică pentru a încuraja internaționalizarea firmelor românești în America Latină, dar și pentru a atrage mai multe investiții din regiune în România. Avem deja niște capete de pod puternice în România, precum cele rezultate din preluarea Caroli de către Sigma Alimentos (atenție și la filiera libaneză din spatele tranzacției cu familia El Solh, alt exemplu de triangulare culturală) sau din preluarea Vel Pitar de către Bimbo. Intrarea anticipată în România a gigantului auto Nemak, un lider global în furnizarea pieselor auto, prin preluarea operațiunilor Georg Fischer (GF) de componente ușoare din aluminiu, este un alt exemplu.
Mexicul este o țară care se confruntă cu provocări interne și cu un PIB/locuitor mai mic decât al României, însă care are incredere in sine, are lideri cu atitudine si a reușit să își internaționalizeze cu succes mari campioni pentru a reduce dependența de SUA și pentru a pune bazele evitării unei capcane a venitului mijlociu care este un risc și mai mare pentru țări cu instabilitate internă cronică. Eu cred că și România poate! Pentru noi, relația cu SUA în creștere însă ține de diversificare, finanțarea noastră și know-how adițional și ar trebui să fie una din marile noastre priorități!
Figura 2 prezintă un model incipient, format din producători de bunuri și servicii, furnizori de cunoaștere (Ministere ale Afacerilor Externe și de resort, universități, centre de cercetare, companii de analiză și consultanță etc.) și facilitatori (MAE, comunități locale, autorități locale și regionale, asociații de afaceri, de cultură și sporturi etc.).
Figura 2. Formula-triunghi a internaționalizării firmelor românești (sursa: Smartlink Communications)
Un model carismatic și bine coordonat de intrare pe piețe noi și cu investiții noi din partea firmelor din România poate avea un mare succes. Avem fricțiuni scăzute prin prisma culturilor compatibile și ale vocației românești în comunicare (la cea strategică guvernamentală mai avem de lucrat).
În plus, instrumentele aflate pe masa Comisiei Europene din data de 3 septembrie 2025 (EU-Mercosur Partnership Agreement -EMPA- și Interim Trade Agreement) după acordul politic din 6 decembrie 2024 cu Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay vor reduce și mai mult fricțiunile pentru o țară europeană ambițioasă și agilă. Ungaria, Cehia și Polonia nu stau cu mâinile în sân.
Uruguay este în mod special interesantă ca democrație matură și stabilă și centru de capital pentru întreaga America Latină, unde firmele ambițioase își pot localiza biroul regional. Există inclusiv companii românești deja plasate pentru o potențială extindere în regiune – ca exemplu, putem da CyberDacians în zona de securitate cibernetică, care s-a extins în afară pentru o mai bună acoperire globală pentru serviciile lor de centru de securitate operațională.
Cu un centru deja în New York, compania este plasată ideal din punctul de vedere al fusului orar pentru a identifica clienți și în America Latină. Companiile de servicii, mai ales în IT, sunt foarte flexibile și mobile în a configura organizația și prezența lor globală pentru a maximiza beneficiile prezenței în zone de interes. Acolo unde capitalul și know-ul merge și pe relațiile noastre strategice, apar succese ca Uipath. Totodată, Bitdefender, Arobs, Safetech, Amber și alții avansează de asemenea puternic global alegând huburi regionale de unde să proiecteze acțiune regională și continentală. Singapore și Riyadh / Arabia Saudită sunt exemple de orașe / țări de unde se acționează nu doar pentru piața locală dar și pentru GCC / ASEAN.
Oamenii care construiesc proiecte nu se gândesc la prezent, ci la viitor. Eu cred într-o România globală și competitivă ale cărei companii nu duc doar drapelul în străinătate, dar cooperează cu structuri de sprijin naționale, din țări terțe și din țara destinație pentru a genera aporturile necesare pentru creșterea productivității totale, fie că vorbim de tehnologie, business intelligence, capital de imagine, contacte utile și facilitarea relațiilor guvernamentale și cu societatea civilă.
Țările bogate față de care aspirăm la convergență, mai ales cele de mărime redusă sau medie, nu s-au dezvoltat intern jucând leapșa cu active supraevaluate (fără valoare adăugată reală) și prin consum nesustenabil, ci prin strategii de globalizare economică care să susțină capacități strategice, să asigure o bază economică globală pentru țară și să sporească productivitatea națională prin aporturi de capital, tehnologie și know-how.
În acest mod, România poate recupera avantajele sale istorice în Sudul Global și poate avansa către noua etapă a dezvoltării sale si catre un nou model economic, caci actualul bazat pe taxe mici, salarii mici, fonduri UE si consum va expira deceniul acesta. Companii precum Alexandrion, pioniere in extinderea globală ambițioasă (de la partenerul strategic Japonia până la giganți latini precum Brazilia și Mexic), sunt un model, o inspirație, dar e loc de o întreagă echipă românească, pan-industrială (nu doar de avangarda FMCG / tech, care a deschis drumul), de excelență antreprenorială care să se extindă global, să învețe și mai mult, să exporte și să adauge plus valoare acasă în vremuri dificile.
Din nou, e timpul României Globale, ca ambitie și organizare dar și ca rețeta de relansare!
PS O mențiune de "se poate" și în zona de companii de stat, sau în care statul are acționariat principal: Antibiotice Iasi, care acum câteva luni anunța, la Profit, ambiții inclusiv în Vietnam.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
