Riscul major în acest moment este să obții exact opusul stabilității și securității la nivel de opinie publică. Narativul dominant în aceste zile este că, în ciuda a ce spun, autoritățile noastre nu sunt capabile să ne protejeze, că armata este slab dotată și pregătită și că rușii vor profita de degringolada noastră pentru a lansa provocări și mai mari în perioada următoare. Decidenții noștri au câteva opțiuni: 1) să continue cu status quo, deși limitele sale sunt evidente, iar falia între reprezentanți și reprezentați ar continuă să se adânceasă; 2) să insiste pe unele acțiuni pentru a crește percepția de securitate, de la saci și adăposturi la achiziții de echipament; și 3) varianta optimă, în opinia mea, de a veni nu doar cu măsuri mai eficiente pentru a crește percepția că statul ia problema securitară în serios, dar și cu un discurs mult mai transparent despre ce face România pentru cetățenii săi, despre care este planul în următorii ani și despre cum contribuim noi, inclusiv în Ucraina, la pacea și stabilitatea regională. Această a treia opțiune implică o conversație națională serioasă care la noi este evitată cel puțin de când a început războiul, dacă nu mai devreme. MAPN face ce poate, în limitele comunicării instituționale și a stării de pace (România nu e în război și nu sunt indicații la nivel NATO că are cineva ceva cu noi), dar factorul politic trebuie să înțeleagă că "liniștea populației" e treaba sa, ca percepție, mai ales că vin 4 rânduri de alegeri.
