Peste acestea, calitatea infrastructurii energetice - în întregimea ei: producție, transport, distribuție, stocare - determină localizarea industriei dar și ceea ce primim la capătul firului: lumină sau întuneric. Securitatea și stabilitatea aprovizionării cu energie este un pilon central al rezilienței economice, al competitivității industriale și al stabilității geopolitice.
Analiștii sunt de părere că, în acest context de urgență crescută, claritatea este mai necesară ca oricând. Dincolo de incertitudinile omniprezente, sistemul energetic global nu evoluează haotic. Dimpotrivă, o serie de forțe structurale puternice îi modelează direcția cu o coerență tot mai vizibilă, susține directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), Fatih Birol, care a identificat câteva „certitudini” capabile să servească drept repere într-un peisaj volatil. Privite împreună, ele oferă un cadru solid pentru a înțelege ce trebuie să facă Europa pentru a rămâne competitivă, sigură și aliniată obiectivelor climatice.
În centrul transformării energetice actuale se află electrificarea. Cererea de electricitate crește de aproximativ două ori mai rapid decât cererea totală de energie, impulsionată de vehiculele electrice, pompele de căldură, digitalizare, centrele de date și primele etape ale electrificării industriale. Tendința semnalată de IEA este că electricitatea devine vectorul principal al economiilor moderne.
Dar la nivelul Europei această tranziție e mai ales un permanent test de stres. Republica Moldova l-a încercat foarte de curând, iar anul trecut Spania și Portugalia au primit șocul lipsei de curent electric. Deși Europa are o experiență solidă în integrarea piețelor de electricitate și în dezvoltarea tehnologiilor de electrificare, sistemele sale electrice sunt supuse unor presiuni tot mai mari: rețele îmbătrânite, proceduri de autorizare lente, capacități insuficiente de stocare și vârfuri de consum în creștere. Electrificarea — pilonul strategiei climatice europene — scoate la iveală vulnerabilități structurale, în loc să consolideze reziliența, mai ales în absența unor fluxuri rapide și masive de investiții în rețele, flexibilitate și stocare.
O altă tendință semnalată de Birol: în pofida presiunilor inflaționiste și a dezbaterilor politice, energiile regenerabile continuă să se extindă la nivel global. În multe țări, energia eoliană și solară reprezintă majoritatea noilor capacități instalate, nu din motive ideologice, ci pentru că sunt, pur și simplu, cele mai competitive din punct de vedere economic. De aceea provocarea Europei nu mai ține de inovație tehnologică, ci de capacitatea de implementare.
Blocajele administrative, opoziția locală, congestia rețelelor și fragmentarea regulilor naționale încetinesc ritmul de dezvoltare exact atunci când viteza este esențială. Obstacolele acestea trebuie îndepărtate prompt; altfel, Europa nu doar că va rata obiectivele sale climatice, dar mai ales riscă să trăiască din ce în ce mai des căderi ale rețelei și „întuneric energetic”, ceea ce -în plus față de disconfortul firesc- agravează dezavantajul industrial și lipsa de competitivitate în fața regiunilor care pot furniza energie accesibilă la scară mare.
Așa se explică și faptul că energia nucleară revine în centrul dezbaterii strategice, după un deceniu marcat de întârzieri, depășiri de costuri și controverse politice. Potrivit IEA, producția globală de energie nucleară a atins un nivel record în 2025, semn al interesului reînnoit pentru o sursă de electricitate stabilă, cu emisii scăzute, capabilă să completeze producția variabilă din surse regenerabile. În interiorul UE, energia nucleară rămâne profund controversată, iar această lipsă de consens complică investițiile și planificarea pe termen lung.
Riscurile de securitate energetică evoluează și se multiplică, iar Europa este deosebit de expusă. Deși și-a redus semnificativ dependența de combustibilii fosili din Rusia, UE rămâne puternic dependentă de importurile de materii prime critice, adesea procesate în afara spațiului comunitar. Fără o strategie coerentă — care să includă producția internă, reciclarea, substituția și parteneriatele internaționale — Europa riscă să înlocuiască o dependență energetică cu alta.
Așa cum subliniază Fatih Birol, energia a devenit o chestiune de securitate economică și națională. În întreaga lume, guvernele intervin tot mai direct prin politici industriale, subvenții, finanțare publică și măsuri comerciale. Piețele nu mai sunt lăsate singure să livreze rezultatele dorite. Marea provocare a Europei este să îmbine ambiția strategică cu stabilitatea reglementară și coeziunea pieței. Fără ecosisteme solide de inovare și producție, Europa riscă să devină excesiv dependentă de importurile de tehnologii curate, slăbindu-și baza industrială și competitivitatea pe termen lung.
De altfel, centrul de greutate se mută dincolo de Europa, prin ascensiunea noilor actori care modelează cererea globală de energie. Creșterea este impulsionată tot mai mult de economiile emergente, conduse de India și Asia de Sud-Est, alături de Africa, America Latină și Orientul Mijlociu. Aceste regiuni vor defini fluxurile de investiții și traiectoriile emisiilor în deceniile următoare. Influența Europei într-un astfel de sistem va depinde mai puțin de reglementările interne și mai mult de capacitatea sa de a colabora extern. Exportul de tehnologii, mecanismele de finanțare și cooperarea în domeniul infrastructurii și al competențelor nu sunt gesturi de generozitate, ci investiții strategice într-un sistem energetic global stabil și sustenabil.
Șeful Agenției Internaționale a Energiei are o concluzie clară: tranziția energetică globală accelerează, dar devine tot mai competitivă, mai geopolitică și mai puțin indulgentă față de întârzieri. Europa nu se mai poate baza doar pe ambițiile sale normative sau pe realizările trecutului. Temerea este că, în loc să se adapteze cu rapiditate și să contribuie la modelarea noii ordini energetice globale, Europa va deveni, în schimb, modelată de deciziile luate în altă parte.
Ceea ce poate să-i aducă întuneric chiar în plină eră a electricității.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES
