Tot binele din lume!

Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 6 ian 2016

- Băi tâmpitule, ți-am făcut eu ceva? Te-am supărat? Te-am jignit?

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Omul cu ochelari și guler de blană s-a așezat nervos la masă. Celălalt, "Tâmpitul", bătea nedumerit din pleoape.
Pe amândoi îi știam din vedere. Citisem despre ei prin ziarele economice și, din când în când, mai rar, îi văzusem pe la televizor. "Nervosul" era un om de afaceri destul de cunoscut și apărea mereu în topurile bogaților, printre ăia cu averi de mai multe zeci de milioane de euro. Celălalt, "Tâmpitul", era tot un businessman, dar ceva mai mic.

Au dat mâna și "Nervosul" s-a așezat la masă.
- Ce dracu' ți-a venit cu urarea aia de Anul Nou?
- Ce urare, mă?
- Sms-ul pe care l-am primit de la tine...
- Ce dracu' ți-am zis? Doar "La mulți ani"!
- Bă, când îți spun că ești tâmpit, știu ce vorbesc. Cum să-mi urezi, mă, așa ceva, când ăștia stau cu ochii pe noi și nu știu cum să ne mai înfunde?
- Pe care noi, fratele meu, pe mine și pe tine?
- Pe toți! Pe toți oamenii de afaceri. Tu nu vezi ce se-ntâmplă în țara asta? Pe ce lume trăiești?
Eu lăsasem laptopul mai într-o parte și mă holbam la ei. Așteptam un antreprenor cunoscut, dar mă anunțase că întârzie la interviu. "Intră într-o cârciumă în centru și așteaptă-mă acolo, te rog", îmi scrisese el pe sms cu o oră în urmă. Antreprenorul avea și el ceva dosare. Așteptam în hotelul de cinci stele al unui om care stătuse după gratii și, până în urmă cu șase luni, lucrasem pentru unul care și el fusese arestat pentru o scurtă vreme. "Sunt fix în centru, la hotelul de cinci stele al unui fost pușcăriaș", i-am scris Antreprenorului. "Ok, ne vedem acolo", mi-a răspuns el.
Cei doi au coborât glasurile, dar barul era atât de gol încât se auzea și când respiram. Am deschis o pagină word și m-am prefăcut că scriu ceva.
- A picat ca dracu' urarea ta cu "La mulți ani!" Nu mai dă bine, nu mai e la modă, a început să explice "Nervosul" ceva mai calm.
Celălalt își freca îngândurat bărbia.
- Trebuie să ai mare grijă cum vorbești, a zis din nou "Nervosul", ca să nu se interpreteze că aduci vreo ofensă cuiva. Să nu se creadă că le vrei răul oamenilor. Uite, l-am sunat pe un primar pe o problemă, absolut legală, legală 100%, și i-am zis: "Vă sun legat de problema aia cu ...". "Cum, dom'le, <<legat>>", mi-a dat omul peste bot. "Îți dai seama ce urât sună în contextul ăsta cu Marean, cu nea Sorin și cu alte belele???".
Avea dreptate "Nervosul". Și mie mi se întâmplase ceva similar. Sunasem un director dintr-o primărie pentru o declarație de presă și avusesem neinspirata idee să încep cu "Pot să vă rețin câteva minute?". Omul a mormăit ceva, m-a informat că e ocupat și mi-a închis telefonul.
"Tâmpitul" se tot foia pe scaun. Se vedea limpede că-l frământă ceva.
- Știi ce-am făcut? Am făcut-o lată de tot. Nu ți-am trimis doar ție urarea aia cu "La mulți ani", ci la toată lumea din agendă... Problema e că un sfert din ăia de-acolo sunt deja la "Beci", iar încă jumătate sunt anchetați, trimiși în judecată sau arestați la domiciliu. Celălalt sfert sunt familia și plevușcă d-asta, profesorul lu' fi-mea de pian, șoferul, două-trei gagici...
- Ia-i trimis urarea și lu' Blondă?
- I-am trimis-o de două ori, odată imediat după Crăciun, că a fost ziua ei, și-a doua oară de Revelion, că așa e frumos...
- Da' știi ce probleme are... Cum să-i zici "La mulți ani"? Știi cu câte dosare se luptă, săraca?
- Știu, dar parcă nu e frumos s-o sar acum, când nu mai e pe val. Dacă se-ntoarce Ăla la putere, că vezi că e toată ziua pe televizor și-și dă cu părerea despre orice, iar se suie și ea pe cai mari și nu știi când ai nevoie...
- Pe prietenul nostru l-ai felicitat? "Nervosul" și-a făcut un semn cu mâinile sub fălci, ca și cum i-ar atârna ca niște falduri.
- Normal, dar ăsta chiar n-are probleme.
- Deocamdată!
- Să nu zici că i-ai transmis ceva și lu' dom' profesor!
- Ba da, i-am dat un sms cu "La mulți ani" și lui, dar și doamnei.
- Ai dat și la noi, la Partid?
- Am dat.
- Știi că nici el nu e chiar liniștit... Încă nu s-a lămurit definitiv treaba în cazul lui.
- I-am trimis și lu' dom primar...
- Băi omule, dar tu chiar n-ai sărit niciunul? I-ai umplut de rahat pe absolut toți?
- Pe toți! Am căcat steagu'!
- Păi vezi, dacă ești prost?
- Dar tu ce le-ai urat?
- Eu le-am zis simplu: "Multă sănătate!". E corect? Că de sănătate ai nevoie și aici, dar și "acolo".
"Tâmpitul" și-a umflat puțin pieptul și l-a privit cu ochi șireți:
- Părerea mea e că ai cam zbârcit-o și tu, că dacă ai sănătate, nu poți să te eliberezi pe caz de boală. Adică la ăia de "dincolo" eu zic că nu e bine că le-ai urat de sănătate. Ai văzut că dom' primar suferă și cu inima și cu alte alea și uite că l-au dat acasă. E bine, în cazul ăsta, să te simți rău.
Discuția lor mi se părea amuzantă. Am început să-mi notez ce spun.
- E prea mult, totuși, să-l arestezi pe unul că a furat o găină sau o sticlă de țuică la țară. Nu face parte din cultura românească, a zis "Nervosul", dându-și jos haina cu guler de blană.
- Nu ăsta e capitalismul, l-a susținut celălalt.
- Așa e. Nu e asta lupta împotriva corupției. Ar trebui să fie vizați oamenii care șantajează și vor doar să primească bani necinstiți. Nu trebuie să fiu tras la răspundere pentru "atenția" pe care o dau eu în stânga sau în dreapta.
Îmi plăcea "Nervosul". Era filozof. Își punea probleme.
- Avem nevoie de stimularea consumului, a plonjat "Tâmpitul" în străfundul tainelor economice.
- Da, dar nu mai putem vorbi de consum și să ne gândim doar ca oamenii să mănânce mai multă brânză sau mai multe ouă. Consumul se face de la mașini de lux până la jucării de copii. Și cei care cumpără mașini de lux nu înseamnă neapărat că sunt persoane controversate.
- Așa e, nu suntem toți infractori.
- Consumul acesta va ajunge în buzunarul statului, a zis "Nervosul". În Germania, în anii '50, cei care cumpărau mașini scumpe primeau o scrisoare prin care cancelarul, prim-ministrul sau ce aveau ei acolo la conducere le mulțumea că prin gestul lor au ajutat bugetul statului. "Sunteți un cetățean de onoare pentru Germania", le zicea el acolo și le dădea o diplomă.
- Suntem departe, dom'ne. Când vom ajunge și noi la nivelul ăla?
- Cum să ajungem, când România e văzută ca o țară plină de șmecheri, de corupți și de mincinoși?
- În toată lumea există astfel de oameni, dar ești de acord că nu toată țara este la fel?
- Avem nevoie de o masă rotundă cu toți, ca să vedem ce facem mai departe cu țara asta. Dacă majoritatea vrea o Românie așa cum este acum, să rămână așa, iar cei care doresc o schimbare să se ducă și să-și caute fericirea în altă parte. Să plece!
Îmi plăcea din ce în mai mult de "Nervos". Nu se mulțumea doar să critice, ci venea și cu soluții.
- Dacă noi vrem liniște și un mediu corect de afaceri, dacă vrem patriotism, trebuie să ne vedem de treabă mai departe.
- Eu am ajuns la concluzia că dacă e așa cum e acum, degeaba fac o firmă, două, două'jdouă, degeaba pot să decid soarta a 2-3.000 de oameni, dacă toți cei din jurul meu nu sunt ok. Am ajuns acum cu telefoanele astea ascultate în așa hal încât, dacă vrem să facem o mică fantezie cu nevasta, îi spunem la ureche, ca să nu audă "Serviciile". Nu poți să inviți un om la o masă, ca să nu fii văzut, nu poți să pui un naș, ca să nu înțeleagă că ai un interes cu el. Nu vezi că nu mai poți să faci o urare de Anul Nou fără să se interpreteze?
Tocmai în clipa aia mi s-a aprins telefonul. "Vin în 10 min. Sorry", mi-a zis Antreprenorul pe sms. Mai sus, am observat un mesaj vechi, din noaptea de Anul Nou, căruia nu-i dădusem atenție atunci, printre zecile de urări. "Tot binele din lume!", scrisese Antreprenorul și probabil că trimisese asta la toată lumea din agendă. Nu "La mulți ani", nu "Multă sănătate!". Doar atât. "Tot binele din lume!". Se prinsese cum stau lucrurile. Înțelesese cum bate vântul și știa când, ce și cum să spună. L-am invidiat în momentul ăla. Scrisese, în patru cuvinte simple, o urare perfectă, fără cusur. N-avea cum să nu placă și nu supăra pe nimeni.
- Nu cred că oamenii care au ieșit în stradă au vrut asta, s-a auzit vocea "Tâmpitului".
- N-au vrut, dom'le. Ei au căutat o normalitate și o deschidere în care nu orice gest, orice vorbă, să fie analizate și să se ajungă la concluzia că sunt ilegale.
- Corect.
- Dacă eu m-am întâlnit cu o persoană și mi-a oferit o casă gratis acea persoană sau eu ei, poate fi doar un gest de prietenie și nu un interes. Dacă ai bani și vrei să inviți trei prieteni cu tine în vacanță, nu trebuie să fie neapărat o problemă discretă, să plecăm diferit...
- Așa e, ai mare dreptate.
- Dar așa nu se mai poate, dacă n-ai făcut nimic rău anul ăsta, sigur ai făcut anul trecut sau acum doi ani sau acum zece... Eu am o singură grijă acum: când eram student mai vindeam țigări, mai vindeam blugi, și mă tem să nu fiu tras la răspundere pentru asta. "Nervosul" a râs scurt, ca și cum ar fi nechezat.
- E complicat, a zis "Tâmpitul" îngândurat.
Mi se părea că discuția îl depășește. "Nervosul" ar fi meritat un interlocutor mai valoros.
- Dacă privim cu atenție, și-a reluat "Nervosul" discursul, toți oamenii de afaceri din România trăiesc un scenariu în care zi de zi așteaptă cu foarte multe palpitații de unde va veni flacăra. Trăiesc într-o lume închisă și periculoasă, ca într-un club neaerisit, unde se ard ca o lumânare. Unii dispar mai repede, alții mai încet, dar toți sunt convinși că soarta lor este clară și că vor ajunge acolo unde n-au dorit niciodată să ajungă. Dacă ar fi știut că ajung acolo, ar fi rămas undeva angajați simpli, la o firmă care, înainte de toate, i-ar fi putut proteja, cu un salariu de 500 - 1.000 de euro sau mai puțin, și ar fi fost mai fericiți. Nu s-ar fi pus problema de arestarea lor, de stres, de boli...
Vorbea rar și am reușit să-mi notez tot. Din când în când făcea pauze lungi, de efect, și sorbea încet din pahar.
- România, a continuat el, are toate condițiile și mijloacele necesare ca să te convingă foarte ușor să nu faci o afacere. Cel mai puternic și rezistent om, când e vorba de o afacere în România, poate fi convins în trei minute să renunțe. Foarte mulți vor să-și vândă acțiunile, să scape mai repede de ele, pentru că nu-și mai pot asuma răspunderea de a conduce o companie și să fie vânați tot timpul.
- Așa e. Ăștia care ne vânează parcă n-ar fi români de-ai noștri.
- E foarte complicat, a spus "Nervosul", dus pe gânduri. Mulți dintre noi, când am pornit o afacere am lăsat totul la o parte. Unii n-am avut timp să mâncăm, n-am avut timp să ne mângâiem copiii pe care i-am făcut în grabă și n-am avut timp nici măcar de noi. Acum ne-am trezit urmăriți ca niște infractori.
- Și asta doar pentru că facem afaceri, a spus "Tâmpitul" doar ca să nu tacă.
- Toți suntem pe același drum: unii care au ajuns la țintă și care au intrat acolo, ca să aibă o pauză de un an, doi, cinci... Am vorbit cu câțiva care au ieșit și erau atât de bucuroși că au scăpat...
- Am și eu un prieten, nu-l știi tu, care de un an așteaptă cu bagajele făcute. Să-l ia odată și să scape de grijă. Să stea acolo un an, doi, și-apoi să-l lase dracu' în pace și să-și vadă de treaba lui și de viața lui. I-a plătit pe niște băieții si ăia i-au scris deja vreo cinci cărți. Să fie acolo, pregătite, că nu se știe!
În bar a intrat un cuplu, iar el, politicos, a ajutat-o să-și dea jos paltonul. O chelneriță a venit să-i întrebe ce vor să bea.
- Uită-te-n jur, a arătat "Nervosul" cu mâna, făcând un gest rotund și teatral. Asta e România care încă nu vrea să accepte capitalismul. Cu toții vedem o agitație în oraș, oameni care vor să facă ceva, să-și croiască un drum, dar soarta tuturor celor care încearcă ceva este una singură.
- Ai mare dreptate...
- Concluzia, a zis "Nervosul", este că ai voie să faci orice vrei în România, în afară de un singur lucru: să nu cumva să ai succes.
Telefonul mi s-a aprins din nou. "Am ajuns. Unde ești?", mi-a scris Antreprenorul pe sms. "La bar, cum intri, în stânga", i-am răspuns eu. "Nu te văd". "Sunt aici, la bar, dar nici eu nu te văd". "La ce hotel ești?". "La Hilton", i-am răspuns. "Eu sunt la Inter, te aștept aici. Nu așa am vorbit?". Amândoi aveam dreptate. Am vrut să fac o glumă și ieșise prost. Sunt la hotelul de cinci stele din centru al unui fost pușcăriaș. Și Hiltonul, și InterContinentalul erau în aceeași situație. Și Copos, și Adamescu trecuseră pe la "Beci".
Mi-am strâns laptopul și l-am băgat în rucsac. Afaceriștii discutau în continuare aprins. Nu va trece mult, mă gândeam în timp ce-mi strângeam bagajul, și toți cei trecuți de 40 de ani vor fi făcut cei 1-2 ani de pușcărie și vor fi reabilitați, plimbându-se fără griji în Maybach-urile și Rolls Royce-urile lor negre sau discutând fericiți în barurile hotelurilor lor de cinci stele. Copiii lor vor trăi, poate, la fel, și vor ști că va veni o vreme în care va trebui să facă anul de pușcărie, așa cum pe vremuri era obligatorie armata. Își vor scrie din vreme cărțile așa cum acum copiii silitori își fac temele, știind de la părinți că asta îi va ajuta în viață. Vor fi din ce în ce mai multe arestări, mascații vor apărea la televizor zilnic, înalți și misterioși, ca niște actori de filme proaste, iar în dubele lor cu gratii vor zăngăni permanent cătușele. Televiziunile se vor îmbulzi să filmeze spectacolul, iar toate astea vor deveni o zi obișnuită din viața noastră. Doar urările de sărbători nu vor mai fi niciodată aceleași.

viewscnt
Afla mai multe despre
opinie
liviu iancu