Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA anunță că a lansat licitația deschisă pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă. Valoarea totală estimată a contractului este de peste 2,7 milioane de lei, sursa de finanțare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune și Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit CFR SA, "studiul de fezabilitate va prezenta cea mai bună variantă pentru legătura pe calea ferată între stația București Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă, în conformitate cu standardele impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T, respectând totodată specificațiile tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României", scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Eurodeputații aprobă procedura CE de sancționare a Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la LisabonaValoarea totală estimată a contractului este de 2.700.806 de lei, sursa de finanțare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune și Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 12 aprilie 2018.
Traseul Gara de Nord - Aeroportul Henri Coadă ar trebui să aiba 19 kilometri, 17 kilometri existând deja, fiind traseul liniei București-Urziceni. Mai sunt necesare realizarea subtraversării DN1 într-o zonă cu trafic intens și a terminalului de pasageri din zona aeroportului.