Doar 6 dintre cele 40 de locuințe nu sunt încă realimentate.
Unul dintre apartamente aparține unei persoane care a ales să nu reia deocamdată furnizarea gazelor, deși instalația a fost verificată și este conformă.
Un alt apartament este cel afectat direct de explozia produsă în urma incidentului. În cazul altor două apartamente, au fost identificate neconformități care trebuie remediate înainte de reluarea alimentării, iar proprietarii celorlalte două locuințe nu se află în prezent în țară.
Blocul este alimentat deja și cu electricitate, de la finele lunii mai.
Locatarii se pot întoarce în imobil, mai puțin cei din apartamentul afectat, care oricum sunt încă în spital.
Femeia rănită și fiul ei de 14 ani sunt în continuare supravegheați de medici.
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a discutat din nou cu locatarii, precizând că, până sâmbătă după-amiază, 27 din cele 40 de apartamente au fost realimentate cu electricitate, procesul continuând, în funcție de revenirea proprietarilor, arată news.ro.
În urma evaluărilor efectuate de specialiști, s-a constatat că imobilul poate fi ocupat în condiții de siguranță, iar locatarii au început să revină treptat în apartamente.
Totodată, echipele Electrica desfășoară activități de reconectare la rețeaua de energie electrică, pe măsură ce proprietarii se întorc la domiciliu, au precizat reprezentanții Prefecturii.
Prefectul județului Galați a discutat cu reprezentanții instituțiilor și societăților implicate și a urmărit modul în care sunt puse în aplicare măsurile stabilite pentru revenirea la normalitate a locatarilor afectați de incident.
”Până la acest moment, 27 dintre cele 40 de apartamente din imobil au fost realimentate cu energie electrică, procesul urmând să continue în funcție de revenirea locatarilor. Voi continua să monitorizez situația și voi menține legătura permanentă cu toate instituțiile implicate, pentru ca revenirea la normalitate să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți locatarii din blocul respectiv”, a declarat George Toderașc.
O dronă s-a prăbușit, vineri noaptea, pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie și incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.
Momentul în care drona lovește blocul din Galați a fost surprins în imagini.
#BREAKING ???????????????? × ???????? A drone crashed into an apartment building in the city of Galati, Romania.
— Heyman_101 (@SU_57R) May 29, 2026
The city sits right on the border with Ukraine, only 10km from the Ukrainian town of Reni, which has been targeted repeatedly by Russian drones. pic.twitter.com/EwhhKT4GwJ
Cum arată apartamentul lovit
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a declarat că structura blocului pe care a explodat o dronă nu este afectată, din ce s-a văzut la primele constatări, însă este așteptat un raport al Inspectoratului de Stat în Construcții.
Potrivit edilului, locatarii apartamentului afectat au avut noroc că vehiculul aerian fără pilot s-a prăbușit în zona holului.

Sursa foto: Pro lider FM
„Dacă putem vedea norocul din întreg ghinionul acesta, e că nu avem victime, pe de o parte. Nu avem pagube materiale atât de mari, într-adevăr e un apartament aproape distrus, pe o suprafață de un metru, aproape un metru jumătate, nu mai există tavan, acolo s-a produs explozia. În afară de geamuri sparte din cauza suflului, la nivel de structură nu cred că sunt…Spun cred pentru că aștept și eu pe cei de la ISC, să-și termine investigația și să vedem raportul final. Dar din ce-am văzut, cu lanternele, cât putea fi iluminată zona, pagubele materiale nu sunt atât de importante”, a afirmat primarul Galațiului, la Antena 3, despre drona care a explodat pe un bloc.
Doar un singur apartament din blocul pe care a căzut drona a fost afectat.

Sursa foto: Inquam Photos
Ministerul Apărării transmite că, de la începutul războiului din Ucraina, în 47 de situații au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României, 12 doar în acest an.

Sursa foto: Inquam Photos
Cele două persoane aflate la spital în urma prăbușirii unei drone pe un bloc din Galați, urmată de explozie și de incendiu sunt locatarii apartamentului de la etajul 10 al clădirii, care a fost avariat. Cei doi au suferit arsuri minore când au trecut prin holul în care era incendiul, a relatat Cătălin Sion, purtător de cuvânt ISU Galați.

Sursa foto: Inquam Photos
La rândul lor, reprezentanții Primăriei au anunțat că, dacă va fi cazul, locatarii blocului pot fi cazați într-un bloc de locuințe sociale, dar până acum nuau fost solicitări în acest sens.

Sursa foto: Inquam Photos
















