Multe companii germane ar dori ca angajații lor să rămână să lucreze de acasă odată cu relaxarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, chiar și marii producători, potrivit unui studiu citat joi de dpa.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În sectorul productiv, ce include ingineria mecanică, industria chimică și auto, doar una din patru companii avea angajați care lucrau cu regularitate în regim de telemuncă înainte de pandemie, conform unei evaluări a Centrului de Cercetare a Economiei Europene (ZEW). Acum acestea reprezintă aproape 50%, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Formulare anti-Huawei? Companiile controlate de state străine fără "sistem juridic independent" vor fi excluse de la dezvoltarea rețelelor 5G din România. Amendă de până la 10% din cifra de afaceriPotrivit studiului, aproximativ 37% dintre companiile intervievate planifică să continue să permită munca de la domiciliu după slăbirea pandemiei.
ZEW a efectuat studiul pe un număr de 1.765 de companii, 775 din sectorul productiv și 990 din industria tehnologiei informației.
"Chiar înainte de criză, aproximativ una din două companii din sectorul tehnologiei informației utiliza birourile de acasă, deoarece există semnificativ mai multe activități adecvate pentru munca dintr-un punct de lucru flexibil", a explicat expertul ZEW, Daniel Erdsiek. Aproape două treimi din companii intenționează acum să folosească birourile de acasă chiar și după criză.
În general, aproximativ una din trei companii a declarat că a investit pe termen scurt în noua tehnologie pentru ca angajații să lucreze de acasă în timpul crizei.