Proiectul va fi transmis acum Camerei Deputaților pentru vot final.
De ce este important: Între timp, eurodeputații se pregătesc să interzică companiilor aeriene să mai perceapă taxe pentru bagajele de cabină mici. Comisia pentru transport a Parlamentului European a adoptat, în această vară, o propunere care, dacă va ajunge să fie aplicată, le va permite călătorilor să aducă în cabina avionului un obiect personal, cum ar fi o geantă sau un rucsac, și un bagaj de mână de până la 7 kilograme, fără vreo taxă suplimentară

Motivul invocat pentru inițiativa legislativă apărută în România, prezentată anterior de Profit.ro, este acela că, în ultimii ani, numeroase companii aeriene au introdus politici divergente privind dimensiunea și greutatea bagajului de mână, fapt care a condus la confuzii frecvente în rândul pasagerilor, la taxe suplimentare neprevăzute și Ia dificultăți în compararea reală a prețului biletelor de avion.
În sprijinul măsurii este invocată și decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-487/12, în care instanța europeană a hotărât că bagajele de mână trebuie considerate ca fiind un ”element indispensabil” transportului de pasageri, cu condiția să respecte ”cerințe rezonabile” în ceea ce privește greutatea și dimensiunile, și că nu pot face obiectul unui supliment de preț.

Ca urmare, proiectul prevde stabilirea unor standard pentru bagajul de mână, respectiv de 55 x 40 x 20 cm și de o greutate maximă admisă de 10 kg, în conformitate cu recomandările Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA) și cu practicile larg răspândite ale principalelor companii aeriene internaționale.
Fiecare pasager va avea dreptul de a transporta un bagaj de mână cu aceste caracteristici, iar acest bagaj va fi inclus în prețul standard al biletului de avion, fără perceperea unor taxe suplimentare.
La această regulă au aderat deja aeroporturile din Sibiu și Cluj.