O cantitate de 38 tone de deșeuri din plastic au fost descoperite de autorități în două containere sosite din Marea Britanie în Portul Constanța, marfa fiind returnată societății exportatoare.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit unui comunicat de sâmbătă al Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră împreună cu inspectorii vamali și comisari ai Gărzii de Mediu au verificat în data de 7 ianuarie, două containere încărcate cu deșeuri care urmau să intre în România, arată news.ro.
“Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României. În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kilograme de deșeuri plastice, iar autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizația de mediu expirată”, a transmis Garda de Coastă.
Sursa citată menționează că autoritățile de control au luat măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deșeurilor respective și returnarea încărcăturii la societatea exportatoare din Marea Britanie.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de import ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.