Produsele pescărești din Rusia și Belarus nu vor mai fi scutite de taxele vamale până în 2026

Produsele pescărești din Rusia și Belarus nu vor mai fi scutite de taxele vamale până în 2026
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 nov 2023

Consiliul European a adoptat, în unanimitate, un regulament privind deschiderea unor contingente tarifare autonome ale UE pentru anumite produse pescărești pentru 2024, 2025 și 2026, precum și privind stabilirea normelor de gestionare a respectivelor contingente, informează un comunicat de presă al președinției spaniole.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Având în vedere deteriorarea relațiilor dintre UE și Rusia și pentru a asigura coerența cu poziția UE în ceea ce privește acțiunea externă a UE, Consiliul a decis să nu permită ca produsele pescărești care provin din Rusia să beneficieze de scutirea de taxe vamale sau de clauza națiunii celei mai favorizate, scrie Adevărul.

Romsilva scoate la vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun – brazi și molizi, la prețuri cuprinse între 15 și 35 de lei CITEȘTE ȘI Romsilva scoate la vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun – brazi și molizi, la prețuri cuprinse între 15 și 35 de lei

În plus, dat fiind că relațiile dintre UE și Belarus s-au deteriorat în ultimii ani ca urmare a sprijinului important acordat de Belarus pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Consiliul a decis să excludă și produsele pescărești belaruse din domeniul de aplicare al regulamentului.

„Prin acest regulament am păstrat competitivitatea industriei noastre de prelucrare a peștelui și aprovizionarea consumatorilor europeni cu produse pescărești prelucrate de calitate la prețuri rezonabile, ținând în același timp seama de interesele sectorului pescăresc din UE. În plus, am realizat acest lucru la numai trei luni după ce Comisia și-a prezentat propunerea, având grijă ca toate părțile interesate să beneficieze de securitate juridică în ceea ce privește regimul care se va aplica în următorii trei ani”, a declarat ministrul spaniol al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, Luis Planas Puchades.

Regulamentul proaspăt adoptat își propune să asigure că industria de prelucrare a peștelui din UE poate continua să se aprovizioneze cu materii prime pentru prelucrare ulterioară din țări din afara UE cu taxe vamale reduse sau fără taxe vamale. La stabilirea contingentelor tarifare autonome s-a ținut seama de impactul lor potențial asupra furnizorilor UE, pentru a se asigura o concurență loială între produsele pescărești importate și cele din UE.

În ultimele decenii, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai dependentă de importuri pentru a satisface cererea de produse pescărești, fie pentru că produsele respective nu se produc în UE, fie pentru că nu se produc în cantități suficiente.

Pentru a garanta că producția UE de produse pescărești nu este periclitată și că aprovizionarea cu produse pescărești pentru industria sa de prelucrare este adecvată, Consiliul a adoptat contingente tarifare autonome.

EXCLUSIV Mișa a primit ordin de detașare de la Direcția de mari contribuabili CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mișa a primit ordin de detașare de la Direcția de mari contribuabili

Regulamentul va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se va aplica de la 1 ianuarie 2024 până la 31 decembrie 2026.

Contingentele tarifare se acordă numai acelor produse care sunt importate pentru prelucrare ulterioară în UE. Regulamentul adoptat luni vizează un anumit număr de produse pescărești pentru care taxele vor fi suspendate sau reduse, pentru un volum limitat, pentru perioada 2024-2026. Taxele și volumul sunt specifice fiecărui produs.

viewscnt
Afla mai multe despre
peste
taxe