Șapte noi preparate românești din carne, atestate drept produse tradiționale de Ministerul Agriculturii

Șapte noi preparate românești din carne, atestate drept produse tradiționale de Ministerul Agriculturii
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 aug 2019

Șapte preparate din carne fabricate în județele Galați, Caraș-Severin și Buzău au primit, săptămâna trecută, atestate de produse tradiționale din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În județul Galați, producătorul Verdesi&Co a primit atestat pentru patru produse tradiționale obținute din carne de porc provenită din fermele proprii: "Mușchiuleț de porc Ilinca", "Cotlet haiducesc a lui Zamfir", "Costiță afumată Ilinca" și "Cârnați de porc a lui Ignat", scrie Agerpres.

Denumirea de "Mușchiuleț de porc Ilinca" s-a transmis din generație în generație, iar rețeta este una specifică ce presupune prepararea bucăților de carne prin maturare și condimentare cu cimbru și alte condimente, înainte de afumare, precizează Ministerul Agriculturii.

GRAFICE Analiză: Veniturile din industria hotelieră cresc pentru al optulea an consecutiv. Profitabilitatea, avans spectaculos. Și o surpriză: cine deține aproape jumătate din cota de piață a industriei hoteliere din România CITEȘTE ȘI GRAFICE Analiză: Veniturile din industria hotelieră cresc pentru al optulea an consecutiv. Profitabilitatea, avans spectaculos. Și o surpriză: cine deține aproape jumătate din cota de piață a industriei hoteliere din România

"Cotletul haiducesc a lui Zamfir" este obținut din cotlet de porc, maturat în baiț de condimente, timp de 6-14 zile.

"Calitatea materiei prime și prelucrarea cărnii prin metode tradiționale conduc la obținerea produsului 'Cotlet Haiducesc a lui Zamfir', care se caracterizează printr-un gust deosebit și mai ales printr-o savoare specifică produselor de casă", se menționează în comunicat.

"Costița afumată Ilinca" este un produs obținut din piept de porc dezosat maturat timp de 6-14 zile în baiț de condimente naturale tradiționale și sare. Rețeta are o vechime de peste 25 de ani.

"Cârnații de porc a lui Ignat" afumați tradițional se obțin din materii prime autohtone: carne de porc, slănină de porc, sare, condimente naturale. Produsul obținut se supune operației tehnologice de afumare.

În județul Caraș Severin a fost acordat un atestat de produs tradițional pentru "Cârnați din carne de capră ca la Soceni". Aceștia se obțin din carne proaspătă de capră, rasa Albă de Banat, și pulpă de porc din gospodăria producătorului, afumați la fum natural, explică Ministerul Agriculturii.

În județul Buzău a fost acordat atestat de produs tradițional pentru "Salamul Casa Râmniceană" și pentru "Cârnații crud-uscați Casa Râminceană". Salamul respectiv este un preparat culinar din carne de porc și vită cu o metodă de prelucrare autentică și invariabilă, iar toate operațiunile de prelucrare sunt executate manual. Combinația celor două tipuri de carne, ingredientele atent folosite urmate în final de procedeul de afumare evidențiază valoarea tradițională a produsului finit.

"Cârnații crud-uscați Casa Râminceană" sunt preparați din carne de oaie și porc preluată de la crescători din zonă, cât și de la fermele proprii, iar procedeul de afumare accentuează valoarea tradițională a produsului finit.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
preparate din carne
ministerul agriculturii