Aeroportul din Tulcea, o investiție de 180 milioane lei - inaugurat luna aceasta, dar fără pasageri

Aeroportul din Tulcea, o investiție de 180 milioane lei - inaugurat luna aceasta, dar fără pasageri
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 apr 2024

Pandemia și  războiul din Ucraina sunt două dintre motivele invocate pentru numărul scăzut de curse pe Aeroportul Internațional „Delta Dunării” din Tulcea, unde, în ultimii ani, s-au efectuat lucrări de modernizare pentru îndeplinirea standardelor impuse de Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aeroportul Internațional „Delta Dunării” a fost inclus într-un program amplu de dezvoltare, ultimul contract de modernizare fiind semnat pe data de 1 septembrie 2022. În valoare de 180 de milioane de lei, proiectul viza realizarea unui terminal de pasageri modern și acces la facilități pentru aeronave conform standardelor europene, conform Radio Constanța.

FOTO Corespondență din Spania - Șeful Dacia, după mutarea unei părți a producției Duster în Turcia: Nu vă temeți, fabrica din Mioveni nu va rămâne goală! CITEȘTE ȘI FOTO Corespondență din Spania - Șeful Dacia, după mutarea unei părți a producției Duster în Turcia: Nu vă temeți, fabrica din Mioveni nu va rămâne goală!

Fără curse regulate și cu pasageri puțini, infrastructura aeriană a fost utilizată în special de avioane de mici dimensiuni, iar în ultimii doi ani, aeroportul a înregistrat un trafic de doar 300 de pasageri, fiind pe ultimul loc în clasamentul aeroporturilor din România în această privință.

Inaugurarea aeroportului după modernizare va avea loc pe 24 aprilie, dar primii pasageri ar putea ateriza la Tulcea abia la toamnă, a declarat Stoian Vâlcu, directorul Aeroportului Internațional „Delta Dunării”.

”Deja avem discuții cu companiile aeriene să vedem cum vom desfășura activitatea pe viitor. Singurul lucru cert pe care îl ave acum, mă refer la curse aeriene regulate cu aeronave mari sunt cursele charter pentru resortul Lebăda din Delta Dunării. Din septembrie să-și aducă săptămânal turiști la acest resort. Avem discuții cu companiile, însă să avem în această perioadă zboruri e un impediment destul de mare pentru Aeroportul Tulcea, mă refer la războiul din Ucraina. Procedura de decolare de pe aeroport ajunge până aproape la 2 kilometri de graniță, de ceea ce mulți operatori evită să ajungă la noi, deoarece asiguratorii lor le cresc taxele din cauza pericolului. Noi suntem obișnuiți, spunem că nu e un pericol real, dar pentru ei este un pericol real accidentarea cu drone. Adică ceea ce se întâmplă în Ucraina, mai ales în porturile care sunt foarte aproape de noi. Să sperăm că se va  termina acest război și ne vom putea și noi să ne desfășurăm activitatea în liniște”, spune directorul Stoian Vâlcu.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroport
tulcea