Aeroporturi București: Veniturile după primele 11 luni din 2019 au un grad de realizare de 75,85%

Aeroporturi București: Veniturile după primele 11 luni din 2019 au un grad de realizare de 75,85%
scris 29 ian 2020

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi internaționale de lângă București, a înregistrat venituri totale de 1,003 miliarde lei (210 milioane euro) după primele 11 luni din 2019, având un grad de realizare față de previziunea bugetară de 75,85%, în creștere cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului 2018, potrivit unui raport de activitate al fostul director general interimar George Alexandru Ivan.

La mijlocul lunii ianuarie, CNAB a anunțat că George Alexandru Ivan și-a dat demisia din funcția de director general interimar, urmând să asigure conducerea companiei pentru încă 30 de zile, scrie News.ro.

Veniturile la 11 luni din 2019 sunt în creștere cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului 2018, potrivit raportului său de activitate. Veniturile din exploatare reprezintă 98,2% din total venituri realizate. În cadrul veniturilor din exploatare, cea mai mare pondere o dețin veniturile aeronautice (79.9%).

Compania aeriană rusă Ural Airlines și-a suspendat cursele spre Europa de teama coronavirusului CITEȘTE ȘI Compania aeriană rusă Ural Airlines și-a suspendat cursele spre Europa de teama coronavirusului

Cifra de afaceri pentru perioada analizată a crescut cu 7,3%, până la 961,57 milioane lei. Veniturile aeronautice înregistrează o creștere cu 5,2% față de 2018 ca rezultat al influenței modificării favorabile a indicatorilor fizici de trafic: creșterea numărului de pasageri  și a mișcărilor de aeronave.

De cealaltă parte, cheltuielile totale au un grad de realizare față de previziunea bugetară de 81,58%, cu o creștere cu 16,3% față de aceeași perioadă a anului 2018, urmare a creșterii cheltuielilor din exploatare (16,8%), îndeosebi a cheltuielilor cu amortizarea valorii imobilizărilor corporale si necorporale (48,5%).

Totodată, numărul de pasageri înregistrat până la 30 noiembrie 2019 a fost de 13,615 milioane pasageri, în creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă din 2018.

”Mișcările de aeronave au înregistrat o creștere cu +5.2% față de 2018. Aceste creșteri au apărut urmare a deschiderii de noi rute de către operatorii aerieni și operării pe OTP a unor companii aeriene noi (Jordan Aviation, Ernest Airlines, OnurAir, Fly Egypt, Laudamotion etc)”, se arată în raport.

Veniturile din vânzarea mărfurilor înregistrează o diminuare cu  13,4%, în principal ca urmare a scăderii accizelor și a prețului la combustibilul livrat partenerilor Dnata, Tarom și Derubar, contracte încheiate prin Bursa Romana de Mărfuri. De asemenea, în luna februarie 2018 au încetat (prin ajungere la termen), contractele încheiate cu Romprest Service și Romprest Servicii Integrate.

Venituri din servicii de marketing-publicitate au înregistrat o creștere cu 21%, în acest capitol ponderea cea mai mare (96,8%) reprezentând-o închirierile de spații publicitare.

Rezultatul brut al perioadei este pozitiv, înregistrând o scădere cu 0,7%, până la 453,5 milioane lei, pe fondul unei dinamici a cheltuielilor superioară față de cea a veniturilor (+16,3% vs +8%). Gradul de realizare față de valoarea bugetată este de 110,84%.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
aeroporturi bucurești
venituri