Alphabet vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa, după lansarea în SUA

Alphabet vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa, după lansarea în SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iun 2018

Waymo, divizia specializată în automobile autonome a grupului Alphabet, vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa, după lansarea acestora în Statele Unite, în acest an, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul general al Waymo, John Krafcik, a declarat că această companie ar putea intra pe piețele europene în colaborare cu un partener, dar nu a oferit un orizont de timp, scrie News.ro.

”Există oportunitatea pentru Waymo să testeze diferite produse aici, în Europa, și poate și strategii diferite. Este posibil să adoptăm o abordate total diferită față de cea din Statele Unite”, a afirmat Krafcik la Congresul organizat de Automotive News Europe.

FOTO Zăpadă pe Transfăgărășan – drumarii lucrează în continuare pentru eliberarea drumului CITEȘTE ȘI FOTO Zăpadă pe Transfăgărășan – drumarii lucrează în continuare pentru eliberarea drumului

Reprezentanți ai companiei s-au aflat în Europa pentru a înțelege mai bine reglementările, politicile și alte diferențe față de Statele Unite, a spus Krafcik.

Waymo va folosi vehicule fabricate de Fiat Chrysler (FCA) și Jaguar Land Rover în flota din Statele Unite, dar Krafcik nu a precizat dcă acești producători auto vor fi partenerii companiei pe care o conduce și în Europa.

Compania va lansa serviciul de transport cu vehicule autonome în anumite zone din Phoenix, Arizona, în următoarele luni, existând planuri ca programul să fie extins pe piața americană.

În SUA, serviciul de taximetrie va purta numele brandului Waymo, dar situația ar putea fi alta dacă va exksta un partener.

”Probabil că se poate afirma că brandul Waymo nu ar fi la fel de puternic ca unele branduri care sunt deja puternice în Europa”, a explicat Krafcik.

Companiile mari de tehnologie, producători auto consacrați și startup-uri bine finanțate, între care Uber Technologies și Tesla, își intensifică eforturile pentru a obține o poziție fruntașă pe piața vehiculelor autonome, care, potrivit așteptărilor, vor duce industria auto într-o nouă eră.

Fiat Chrysler a anunțat săptămâna trecută că va aproviziona Waymo cu alte 62.000  de minivan-uri hibrid Chrysler Pacifica. Companiile se află în discuții preliminare pentru folosirea tehnologiei Waymo pe automobilele FCA.

viewscnt
Afla mai multe despre
alphabet
waymo
automobile autonome