ASLO: Piața de leasing operațional crește cu 11% și depășește 66.000 de unități în administrare la finalul trimestrului 3

ASLO: Piața de leasing operațional crește cu 11% și depășește 66.000 de unități în administrare la finalul trimestrului 3
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2017

Piața de leasing operațional a depășit nivelul de 66.000 de unități în administrare la finalul trimestrului al treilea din 2017, generând o creștere a pieței de 11% față de finalul anului 2016.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În perioada ianuarie-septembrie a acestui an au fost înmatriculate aproximativ 13.000 de autovehicule de către companiile de leasing operațional, adică 15% din totalul înmatriculărilor noi (90.959 de autoturisme și autovehicule comerciale ușoare), arată datele Asociației Societăților de Leasing Operațional (ASLO).  .

„Rezultatele primelor trei trimestre ale anului în piața serviciilor de leasing operațional și de fleet management sunt foarte bune, chiar peste așteptările exprimate la începutul anului” a declarat Dan Boiangiu, președinte ASLO.

Compania franceză Faurecia, printre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, pune pe piață peste 100 de posturi vacante la fabrica din Sibiu, după o ofertă similară în Râmnicu Vâlcea CITEȘTE ȘI Compania franceză Faurecia, printre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, pune pe piață peste 100 de posturi vacante la fabrica din Sibiu, după o ofertă similară în Râmnicu Vâlcea

Conform datelor centralizate de Asociație, în topul primelor 5 companii membre intră LeasePlan România, Arval Service Lease România, ALD Automotive, Porsche Mobility și BCR Fleet Management.

Membrii asociației reprezintă peste 95% din total piață. Structura portofoliului (la nivel de asociație) este alcatuită din servicii complete de leasing operațional (finanțare și management de flote) cu o cotă de 77%, urmate de management de flote 14%, restul reprezentând leasing operațional fără servicii de administrare.

Asociația Societăților de Leasing Operațional (ASLO) a devenit funcțională în martie 2011. Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operațional de pe piața românească: ALD Automotive, Arval Service Lease România, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Business Lease Romania, Hertz Lease, New Kopel Group, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanțare România, Unicredit Leasing Fleet Management iar membrii asociați sunt: Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, Delta Speed Solutions, EurotaxGlass’s România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare și SGS România.

viewscnt
Afla mai multe despre
aslo
leasing operational
masini