Cele două modele vor fi înlocuite de viitorul A2 e-Tron, care va fi un model electric de clasă subcompactă.
În 2022, Audi a anunțat că modelele A1 și Q2, cele mai accesibile din actuala gamă, nu vor mai primi generații noi.
Cele două modele urmează să fie înlocuite de către un nou model electric, mai exact de Audi A2 e-Tron, care își va face apariția mai târziu în acest an.
Acum, la 4 ani de la acel anunț, iată că marca germană din Ingolstadt tocmai a produs ultimele exemplare ale lui A1 și Q2. Ultimul Audi A1 a fost produs în Spania, la uzina Seat din Martorell.
Prima generație a fost lansată în 2010, iar cea de-a doua generație a apărut în 2018. În cei 16 ani de existență, Audi A1 a fost vândut în 1.389.658 de exemplare. De-a lungul perioadei sale de producție, Audi A1 a primit și câteva versiuni de performanță, cel mai important fiind modelul A1 Quattro, care a fost produs în doar 333 de exemplare.
De cealaltă parte, Audi Q2 a fost introdus pe piață în 2016 ca cel mai mic SUV din gama producătorului german. Față de A1, Audi Q2 a primit doar o singură generație, precum și o versiune de performanță SQ2.
În cei 10 ani de existență au fost vândute 887.231 de exemplare ale micului SUV.
Producția lui Audi Q2 a avut loc la uzina din Ingolstadt, acolo unde tocmai a fost produs și ultimul exemplar.
Constructorul german se pregătește să-și ia rămas bun și de la berlina sa de lux A8, după ce comenzile au fost închise definitiv pe piața din Germania. Actuala generație a fost lansată în 2017 și a primit o actualizare majoră în 2021.
Conform rezultatelor publicate de Audi, profitul înregistrat de producătorul auto german a crescut cu 10% în 2025, ceea ce reprezintă o îmbunătățire surprinzătoare, în condițiile în care alți producători germani de automobile au avut dificultăți anul trecut.
Profitul după impozitare s-a majorat la 4,6 miliarde euro, de la 4,18 miliarde euro înregistrate în 2024, a informat Audi într-un comunicat.
Cu toate acestea, pe lângă rezultatele solide din trimestrul patru, îmbunătățirea s-a datorat în mare parte unei plăți compensatorii, de ordinul sutelor de milioane de euro, efectuate de compania-mamă Volkswagen, a precizat directorul financiar, Jurgen Rittersberger.
Rezultatul financiar al Grupului Audi pentru 2025 a fost de 2,2 miliarde de euro, în timp ce profitul operațional a scăzut cu aproximativ 14%, până la 3,3 miliarde de euro.
Noile tarife vamale din SUA au costat Audi 1,2 miliarde de euro anul trecut. Alte 400 de milioane de euro au fost cheltuite pentru măsuri legate de conformitatea cu emisiile de CO2 și pentru concedierile anunțate acum un an.
La fel ca majoritatea producătorilor auto germani, Audi, care include și mărcile Ducati, Bentley și Lamborghini, s-a confruntat și cu o concurență acerbă din partea Chinei, Rittersberger subliniind un război al prețurilor pe segmentul vehiculelor electrice și hibride.
Grație acestor rezultate, Audi se apropie din nou de rivalii săi germani, având în vedere că BMW a înregistrat anul trecut o ușoară scădere a profiturilor, până la 7,5 miliarde de euro, în timp ce câștigurile Mercedes au scăzut puternic, până la 5,3 miliarde de euro.
Material realizat în parteneriat cu automarket.ro















