Biletul CFR, pregătit să fie scumpit

Biletul CFR, pregătit să fie scumpit
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mar 2022

Proiectul de buget pentru compania CFR Călători prevede o creștere a prețului la bilete cu 20%, de la 1 iulie, însă acest lucru trebuie aprobat de Guvern, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la un eveniment de specialitate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Apropo de creșterea prețului la bilete, știți că nu a mai crescut din 2013. În bugetul CFR Călători, de la 1 iulie, este prevăzută o creștere cu 20%. Ăsta este modul în care cei de la CFR Călători și-au previzionat bugetul pentru anul 2022. Repet: nu a existat niciun fel de creștere din 2013 la prețul biletelor. Să vedem dacă Guvernul, în înțelepciunea sa, va aproba acest buget", a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

În ceea ce privește bugetele companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ministrul a precizat că au fost aprobate patru în ședința de Guvern din 23 martie și urmează încă două în următoarea ședință.

"La începutul anului, am avut o discuție și cu companiile și cu sindicatele legat și de creșterile de salarii și de toate lucrurile, de acea grevă pe care au făcut-o angajații din CFR, la care ne-am angajat, indiferent de ce a apărut după aceea, ne-am angajat la următoarele lucruri toți - deci și Ministerul Transporturilor și companiile din CFR și sindicatele - că vom face măriri de salarii în limita bugetelor fiecărei companii. Nu ceea ce a apărut după aceea: 'Grindeanu a fost de acord cu mărire de 10%' și așa mai departe. Nu există acest lucru. Eu, dacă aș putea, aș face mărire de 20%. Problema e să stea în picioare bugetele companiilor din CFR. Au început să fie aprobate bugetele companiilor aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și ieri au fost aprobate patru în ședință de Guvern. Mâine va fi o nouă ședință de Guvern și vom mai avea două bugete aprobate. Bugetele, dacă vorbim de cele din CFR, sunt la Ministerul Finanțelor, iar cel puțin cel al CFR SA a fost avizat, deci trebuie să intre în perioada următoare în ședință de Guvern și să fie aprobate. Au plecat din minister, așa cum a plecat și bugetul de la Metrou, care a primit avizele și de la Ministerul Muncii și de la Ministerul Finanțelor. Deci, vor intra în perioada imediat următoare în aprobare la Guvern", a dat asigurări șeful de la Transporturi.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, participă, joi, la conferința "Constructor în România", unde, împreună cu cei implicați în efortul de modernizare a infrastructurii românești - autorități și reprezentanți ai mediului de business - încearcă să identifice probleme și să găsească soluții viabile.

viewscnt
Afla mai multe despre
sorin grindeanu
trenuri