Corespondență din Geneva - Designerul șef al Renault Group anunță: La București se lucrează deja la noul model Dacia de clasă C

Corespondență din Geneva - Designerul șef al Renault Group anunță: La București se lucrează deja la noul model Dacia de clasă C
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 feb 2024

Echipele de designeri și ingineri ai Dacia lucrează deja la noul proiect pe care șefii Dacia l-au anunțat anterior, un automobil compact, care va avea două versiuni de caroserie, cel mai probabil. Mașina ar trebui să fie lansată în jurul anului 2027, dar acum proiectul este confirmat, la Salonul Auto din Geneva, de Laurens van den Acker, vicepreședinte Renault Group și șef al designului pentru toate cele trei mărci.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro este prezent la eveniment și vă prezintă cele mai importante momente

Dacia își va lărgi gama cu două noi modele, dar de data aceasta nu este vorba despre SUV-uri, ci despre mașini care vor fi, mai degrabă, crossovere, adică vor face legătura între două clase tradiționale. Chiar dacă informațiile oficiale sunt foarte puține, s-a vehiculat deja foarte mult informația privind un posibil MPV.

FOTO Două trenuri de metrou s-au ciocnit ușor CITEȘTE ȘI FOTO Două trenuri de metrou s-au ciocnit ușor

„Centrul de design de la București lucrează deja la viitorul model compact al Dacia”, a anunțat Laurens van den Acker, cel care conduce toate echipele de design ale mărcilor Renault, Dacia și Alpine, în cadrul grupului Renault. „Nu pot să vă spun mai multe despre noul model, dar pot să vă spun că va fi extraordinar”, a mai precizat designerul.

El a explicat că designerii de la București, din centrul de design Dacia, participă la proiecte pentru toate brandurile și sunt responsabili pentru designul noului Duster. „Pentru mine, noul Duster este o adevărată bijuterie”, a mai spus Van den Acker. El a lăudat performanțele designerilor din București și a explicat că Victor Zfiazof, românul care a desenat noul Duster 3 (FOTO: Schița originală), a plecat din Centrul de design din București și s-a mutat la Alpine, marca sport premium a grupului, care pregătește mai multe lansări în anii următori.

Producția de mașini din România a reînceput să crească. Dacia și Ford revin și pregătesc modele noi CITEȘTE ȘI Producția de mașini din România a reînceput să crească. Dacia și Ford revin și pregătesc modele noi

Mihai Bordeanu, directorul Dacia, a confirmat și el viitorul automobile de clasă C al mărcii. „Am anunțat deja un nou model, nu putem da detalii acum, dar răspunsul este da, avem în plan”. Mai multe a spus însă Denis le Vot, CEO-ul Dacia, care a acordat câteva interviuri la standul Dacia. El a spus jurnaliștilor că vor fi două caroserii diferite, pe aceeași platformă a lui Duster/Bigster. „Aceeași platformă, aceeași fabrică, aceleași detalii pentru a rămâne competitive, dar nu vor mai fi SUV-uri”, a spus le Vot, explicând că marca încearcă să rezolve problemele de transport ale oamenilor pentru viitor.

Informațiile neoficiale vorbesc despre un monovolum compact cu trăsături de crossover precum și de un fastback, în genul Citroen C4 X, care ar putea să preia din golurile pe care marca Renault le va lăsa odată cu trecerea la noua gamă electrică.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia model nou
dacia c neo
laurens van den acker
denis le vot
mihai bordeanu
victor sfiazof