Dacia Sandero a pierdut lupta cu Tesla Model Y și a fost ajuns din urmă de Ford Puma

Dacia Sandero a pierdut lupta cu Tesla Model Y și a fost ajuns din urmă de Ford Puma
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 oct 2023

Vânzările de mașini noi din Europa au încetinit vizibil și acest lucru a afectat și modelul Dacia Sandero, care până la jumătatea anului încă se mai bătea pentru titlul de cea mai vândută mașină din Europa. În septembrie, modelul fabricat la Mioveni s-a clasat abia pe locul 4, astfel că liderul Tesla Model Y cu greu mai poate fi depășit, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia Sandero a vândut în luna septembrie 18.600 de exemplare, cu o creștere de numai 7 procente față de anul trecut, ceea ce a permis altor patru automobile să-l depășească. În primul rând este liderul Tesla Model Y, care înregistrează pentru prima dată o scădere a vânzărilor, cu 8,4%, însă la un volum suficient de mare încât să rămână pe primul loc, cu 26.400 unități (cu 2400 mai puține decât anul trecut). Pe locul al doilea se află Peugeot 208, un model care a condus anul trecut vânzările pe piața europeană și care a revenit în preferințele publicului, cu o creștere de 11,4%, potrivit datelor preliminare ale Data Force. În urma lui a fost Renault Clio, care beneficiază de lansarea face-liftului, având o majorare de 26,4% a vânzărilor. Pe locul 4 s-a situat VW Golf, cândva lider absolut al pieței, care pare că-și recâștigă acum cumpărătorii.

FOTO Nissan Hyper Tourer: al treilea concept-car, un MPV CITEȘTE ȘI FOTO Nissan Hyper Tourer: al treilea concept-car, un MPV

Chiar în spatele lui Sandero s-a aflat Ford Puma, care ajunge pe cel mai înalt loc de la lansarea lui, locul 6, cu un total de 17.849 de unități și o creștere de peste 23 de procente, la o distanță destul de mică de modelul Dacia.

Celălalt model produs în România, Dacia Duster, a pierdut și el teren (scădere de 12,6%), într-un moment în care se pregătește lansarea noii generații.

După nouă luni, adică cu un trimestru înainte de finalul anului, Dacia Sandero rămâne pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute automobile din Europa și are șanse bune să-și păstreze acest loc până la sfârșitul anului, dar foarte mici să urce pe primul loc, acolo unde s-a instalat Tesla Model Y, la o distanță de peste 24.000 de unități înmatriculate. Chiar dacă traversează o perioadă mai puțin fericită, Model Y are 180.700 unități vândute și va rămâne numărul 1 până în decembrie, având un avans de peste 100% după cele nouă luni.

Scădere a profitului pentru Tesla, în trimestrul 3. Explicația companiei CITEȘTE ȘI Scădere a profitului pentru Tesla, în trimestrul 3. Explicația companiei

În spatele lui Sandero se află VW T-Roc, un SUV cu mare succes la public, care a înmatriculat 156.000 de autoturisme, conform datelor preliminare, și ar putea veni cu o surpriză în ultimul trimestru. Celelalte modele din clasament, Peugeot 208, Renault Clio sau Opel Corsa, au șanse mult prea mici să schimbe ierarhia.

Dintre celelalte modele ale Dacia, cifrele arată că și Spring a frânat, având vânzări mai mici decât în urmă cu un an, în luna septembrie. De altfel, marca Dacia a avut în septembrie vânzări cu foarte puțin mai mari decât anul trecut, pe piețele din Europa, respectiv 40.600 unități, cu doar 200 de unități peste cifrele din 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia sandero
dacia duster
ford puma
vânzări auto europa
inmatriculari ue
vanzari sandero