EXCLUSIV După ce a urcat Te-Rox Prod în Topul Europei și a vândut-o grupului suedez Holmbergs, Doina Cepalis pregătește un nou business

EXCLUSIV După ce a urcat Te-Rox Prod în Topul Europei și a vândut-o grupului suedez Holmbergs, Doina Cepalis pregătește un nou business
Emil Popescu
Emil Popescu
scris 16 iun 2021

Doina Cepalis, una dintre cele mai mari antreprenoare locale, care a vândut recent grupului suedez Holmbergs compania Te-Rox Prod, după ce a urcat-o în Topul producătorilor de centuri de siguranță, huse și scaune auto pentru copii din Europa, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, se pregătește acum să lanseze un nou business, de data aceasta în domeniul transporturilor de mărfuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În 2019, Doina Cepalis a intrat și pe piața imobiliară.

Acum, antreprenoarea continuă să își diversifice business-urile, lansând, împreună cu partenerul său de afaceri Narcis Bogdan Neculai, o companie cu activități de transport rutier de mărfuri.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Contactată de Profit.ro, Cepalis nu a prezentat detalii despre noul proiect, afirmând că acesta este într-o etapă incipientă și că firma nu are deocamdată activitate.

Antreprenoarea a fondat în 2007 Te-Rox și a dus grupul de firme în topul producătorilor de centuri de siguranță, huse și scaune auto pentru copii din Europa.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Cele trei fabrici Te-Rox, din Pașcani, Roman și Rugioasa, au circa 700 de angajați și au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 18 milioane de euro.

Printr-o tranzacție surpriză anunțată în premieră de Profit.ro și confirmată ulterior, grupul Te-Rox a fost vândut anul trecut suedezilor de la Holmbergs. În baza acestei înțelegeri, Cepalis a rămas CEO-ul Te-Rox.

În 2019, antreprenoarea a intrat pe piața imobiliară, lansând la Iași, în comuna Miroslava, construcția a 140 de case, de asemenea în parteneriat cu Neculai, acționar la mai multe firme cu activități în imobiliare, logistică și transporturi.

viewscnt
Afla mai multe despre
cepalis
transporturi