Ford face pasul înapoi și amână producția unor mașini electrice: Dacă nu poți concura în mod echitabil și cinstit...

Ford face pasul înapoi și amână producția unor mașini electrice: Dacă nu poți concura în mod echitabil și cinstit...
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 apr 2024

În condițiile încetinirii vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe piața din SUA, Ford a anunțat că amână producția noilor camionete electrice și a unui nou SUV mare, prevăzută să înceapă în 2026, dar a majorat gama de mașini hibride, transmit AP și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Compania cu sediul în Dearborn, Michigan, a precizat că mult așteptata camionetă electrică care va fi construită la noua fabrica din Tennessee va fi amânată cu un an, până în 2026, iar SUV-ul cu trei rânduri de scaune va fi amânat cu doi ani, până în 2027, la uzina din Oakville, Ontario, lângă Toronto, arată Agerpres.

VIDEO Premieră în industria auto: Modelul chinezesc IM L6 a trecut testul elanului fără șofer CITEȘTE ȘI VIDEO Premieră în industria auto: Modelul chinezesc IM L6 a trecut testul elanului fără șofer

Anunțul vine pe fondul unei creșteri de doar 2,7% a vânzărilor de vehicule electrice pe piața din SUA în primul trimestru din 2024, după un avans record al vânzărilor de 47% anul trecut. Înmatriculările de mașini noi au urcat cu aproape 5% în primul trimestru din 2024, iar cota de piață a EV a scăzut la 7,1%.

Totuși, vânzările de de mașini hibride au urcat în primele trei luni din acest an cu 45%, în timp ce livrările de mașini hibride plug-in au urcat cu 34%, conform datelor Motorintelligence.com.

VIDEO Noi imagini aeriene de pe Autostrada Moldovei, acum cu critici la adresa lui Umbrărescu CITEȘTE ȘI VIDEO Noi imagini aeriene de pe Autostrada Moldovei, acum cu critici la adresa lui Umbrărescu

De asemenea, Ford a anunțat că "se așteaptă să ofere" versiuni hibride ale tuturor automobilelor de pasageri pe benzină până la finalul deceniului, în America de Nord.

Și rivalul General Motors anunța în octombrie că va amâna cu un an producția noilor camionete electrice la fabrica din Michigan.

Directorul general al Ford, Jim Farley, anunța în februarie că producătorul auto își reformulează strategia sa privind vehiculele electrice, pentru a concura cu rivalii din China, deschizând calea spre o colaborare cu alte companii auto, în vederea reducerii costurilor cu bateriile EV.

BYD și ați producători low-cost de vehicule electrice din China reprezintă acum una dintre cele mai mari provocări pentru afacerile globale ale Ford, a declarat Farley, la o conferință găzduită de Wolfe Research.

Chinezii de la BYD vor să atingă noi recorduri CITEȘTE ȘI Chinezii de la BYD vor să atingă noi recorduri

"Dacă nu poți concura în mod echitabil și cinstit cu chinezii pe plan global, atunci 20% - 30% din veniturile tale sunt în pericol în următorii ani", a avertizat Farley.

Acesta a anunțat că Ford are o echipă specială - separată de operațiunile de bază de inginerie ale companiei - pentru a proiecta un vehicul electric mic, low-cost, care să concureze cu modelul Seagull al BYD. De asemenea, Ford evaluează strategia sa privind bateriile EV.

"Anul trecut, 25% din toate vehiculele vândute în Mexic au provenit din China. Lumea se schimbă", a apreciat Farley.

Reputația Tesla s-a prăbușit în Statele Unite, iar unii arată cu degetul spre un singur vinovat CITEȘTE ȘI Reputația Tesla s-a prăbușit în Statele Unite, iar unii arată cu degetul spre un singur vinovat

Și directorul general al General Motors (GM), Mary Barra, a afirmat, la aceeași conferință: "Dacă există moduri de a încheia parteneriate cu alte companii, în special în domeniul tehnologiilor avansate, și pentru a fi mai eficienți în privința cheltuielilor de capital și R&D (cercetare-dezvoltare), vom pune totul în joc".

Producătorii auto americani se află sub presiunea companiilor chineze care produc vehicule electrice low-cost și le exportă masiv spre Europa, America Latină și sud-estul Asiei.

 

Rod Lache, analist la Wolfe Research, a estimat că în prezent costurile de producție ale producătorilor auto chinezi sunt cu 30% mai scăzute decât ale companiilor occidentale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
masini electrice