Ford, vânzări record pentru EcoSport în Europa

Ford, vânzări record pentru EcoSport în Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 aug 2018

Ford are vânzări record pentru două din modelele sale, în Europa, între care și modelul produs în România, EcoSport. Vânzările totale ale mărcii au scăzut însă în Europa cu 1,3% în primele 7 luni ale anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Vânzările Ford în Europa au crescut cu 1,7% în luna iulie, la 101.800 de unități, SUV-urile EcoSport și Kuga fiind modelele cu cea mai mare dinamică în portofoliul mărcii. Rezultatele comunicate de Ford acoperă, însă, numai cele mai importante 20 de piețe europene din totalul de 27 care fac parte din UE și celelalte din afara Uniunii. În intervalul de 7 luni, ianuarie - iulie, Ford a vândut în țările din statistică 843.800 vehicule, cu 0,2% mai puține decât anul trecut.

Modelul EcoSport, fabricat în România, la Craiova, a înregistrat un volum al vânzărilor de 10.500 unități, cu 110% mai multe față de anul trecut, în timp ce Kuga a crescut cu 5%, la 12.800 unități.

Modelul Fiesta, cel mai vândut al mărcii în Europa, a înregistrat un volum de 20.700 unități, cu 63% mai multe. EcoSport a depășit celebrul model Focus, care se află în pierdere de clienți înaintea lansării noii generații. 

Ford România a stabilit prețurile pentru noua generație Focus, care va fi lansată în septembrie CITEȘTE ȘI Ford România a stabilit prețurile pentru noua generație Focus, care va fi lansată în septembrie

Pentru regiunea întreagă (Euro 50), care include Turcia, Rusia și fostele țări sovietice, Ford a anunțat un volum de 114.100 vehicule. De la începtul anului, marca americană a vândut 940.200 vehicule în această regiune, cu 1,3% mai puține decât anul trecut.

România se află în Top 5 al piețelor pe care Ford are cea mai bună cotă de piață, cu un procent de 8,7% din piață, în creștere cu 0,4 puncte procentuale.

În luna iulie, Ford a vândut 1.200 de vehicule pe piața din România, potrivit datelor constructorului.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
ecosport
kuga
suv
piata auto