FOTO Hyundai a prezentat noul Tucson, cu un design spectaculos și tehnologii de ultimă generație

FOTO Hyundai a prezentat noul Tucson, cu un design spectaculos și tehnologii de ultimă generație
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 sep 2020

A patra generație Hyundai Tucson, SUV-ul care a popularizat practic marca sud-coreeană în Europa, a fost prezentat în premieră mondială, dezvăluind un design inovator, cel puțin în ceea ce privește partea frontală a mașinii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Unul dintre cele mai vândute SUV-uri din lume, Hyundai Tucson, se înscrie odată cu generația a patra în rândul mașinilor care oferă o gamă aproape completă de propulsoare, singurul care lipsește, deocamdată, fiind cel electric. Compania a anunțat că noul Tucson va dispune nu doar de motoare pe benzină și diesel, ci și de combinații hibrid, de la cel clasic, la plug-in hybrid, dar și un mild-hybrid, cu baterie de 48 de volți.

Fabrica de baterii a BMW din China își dublează capacitatea de producție pentru a face față cererii tot mai mari CITEȘTE ȘI Fabrica de baterii a BMW din China își dublează capacitatea de producție pentru a face față cererii tot mai mari

„Noul Tucson îmbină designul futurist cu tehnologia revoluționară, oferind dotări accesibile unui număr tot mai mare de clienți. Această lansare contribuie la consolidarea poziției Hyundai de producător auto cu cea mai extinsă gamă de propulsoare electrificate”, a declarat Michael Cole, președinte și CEO al Hyundai Motor Europe.

Designul noului Tucson este unul îndrăzneț și se remarcă prin multiple suprafețe geometrice puternic subliniate, unghiuri noi și o caroserie în ansamblul ei ce pare o sculptură de mari proporții. Stilul a fost botezat „Parametric Dynamics” și este desăvârșit cu ajutorul unor blocuri optice inedite. Acestea sunt și ele desenate cu aceleași suprafețe și unghiuri, aducând un aer complet nou în designul auto.

FOTO Hyundai a prezentat noul Tucson, cu un design spectaculos și tehnologii de ultimă generație

La interior, în mijlocul consolei a fost amplasat un ecran de 10,25 inci, care însă nu este de tip floating, așa cum este la modă în ultimii ani, ci este integrat în planșa de bord. Ecranul încorporează și comenzile pentru navigație și climatizare.

Renault investește masiv în marca Alpine și o lansează simultan în Formula 1 și în prima categorie la Le Mans CITEȘTE ȘI Renault investește masiv în marca Alpine și o lansează simultan în Formula 1 și în prima categorie la Le Mans

Dimensiunile anunțate ale noului Tucson sunt 4,5 metri lungime, 1,86 metri lățime, 1,65 înălțime, precum și un ampatament de 2,68 metri. Constructorul coreean spune că mașina are console mai scurte, astfel că proporțiile și confortul sunt îmbunătățite. Volumul portbagajului diferă în funcție de motorizare, de la 546 litri, în cazul dieselului mild-hybrid, la 620 litri, pentru modelul pe benzină.

Tehnologiile anunțate includ cam tot pachetul utilizat de constructorii de top, cu asistență la coliziuni, detectarea pietonilor și cicliștilor, menținerea benzilor de rulare, atenționarea șoferului, avertizare la plecarea mașinii din față, cruise control adaptiv, toate acestea fiind conectate cu informațiile primite de la senzori și de la navigație.

Motoarele pe care clienții le vor avea la dispoziție sunt hibridul bazat pe 1.6 litri T-GDi, cu motor electric și baterie de 1,49 kWh, care va oferi 230 CP, un mild-hybrid cu motor pe benzină, de 150 CP, un motor pe benzină de 180 CP, și un diesel de 136 CP.

FOTO Hyundai a prezentat noul Tucson, cu un design spectaculos și tehnologii de ultimă generație

FOTO Hyundai a prezentat noul Tucson, cu un design spectaculos și tehnologii de ultimă generație

viewscnt
Afla mai multe despre
hyundai
tucson
noul tucson
lansare tucson