GoCab: Valoarea curselor corporate - circa 35.000 de lei pe zi

GoCab: Valoarea curselor corporate - circa 35.000 de lei pe zi
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mai 2023

Compania GoCab Software S.A., operatorul platformei digitale de servicii de comenzi taxi GoCab, a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, încasări de 2,1 milioane de lei aferente segmentului de curse corporate, serviciu destinat companiilor care doresc să își transporte angajații cu taxiul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Astfel, veniturile realizate prin GoCab Corporate în primul trimestru al acestui an (Q1 2023) aproape s-au dublat față de nivelul înregistrat în anul precedent. Serviciul a fost lansat în iulie 2022.

Bulgaria vrea un canal navigabil de la Ruse la Varna finanțat cu fonduri UE CITEȘTE ȘI Bulgaria vrea un canal navigabil de la Ruse la Varna finanțat cu fonduri UE

Doar încasările din luna martie 2023, estimate la circa 1,1 milioane de lei, conform companiei, reprezintă aproape două treimi (peste 62%) din volumul realizat în cursul primului trimestru al anului curent. Conform datelor companiei, valoarea totală a curselor corporate se situează în jurul a circa 35.000 de lei pe zi.

De asemenea, încasările companiei din comisioanele aferente acestui serviciu reflectă dinamica puternic ascendentă din cursul ultimelor 4 luni, înregistrând un avans de circa 75% în intervalul decembrie 2022 – martie 2023.

Datele menționate mai sus sunt preliminare, nefiind deocamdată auditate, cifrele definitive urmând a fi prezentate în curând în rapoartele publice ale companiei. GoCab Software S.A. este listată pe piața MTS AeRO Premium a Bursei de Valori București.

GoCab Corporate furnizează servicii de transport pentru companii prin flotele de taxiuri înrolate în platforma digitală GoCab. 

Pas important pentru metroul bucureștean: a fost semnat cu turcii contractul pentru construcția liniei spre Aeroportul Otopeni. Când va fi gata CITEȘTE ȘI Pas important pentru metroul bucureștean: a fost semnat cu turcii contractul pentru construcția liniei spre Aeroportul Otopeni. Când va fi gata

Pe baza evoluției businessului de până în prezent, compania estimează pentru acest an venituri de aproximativ 13 mil. lei, avansul lunar al încasărilor estimat pentru restul anului fiind de circa 7%.

GoCab Software S.A. este o companie 100% românească înființată în anul 2019. În platforma GoCab sunt înrolați, la nivel național, peste 10.000 de șoferi autorizați de taxi, aparținând firmelor de taximetrie și dispeceratelor din peste 20 de orașe din întreaga țară. Lansată în mai 2020, aplicația este utilizată de peste 135.000 de utilizatori activi (pe terminale iOS și Android).

Printre acționarii societății sunt SAI Broker - 20,84%, Nicel Macarie - 7,78%, SSIF BRK Financial Group - 35,45%, Romlogic Technology - 9,71%, Sorin Mihai Mușat - 2,91%, George Grosu - 1,94%, Ovidiu Tudor Uscat - 2,91%, Taxi Dartex Star - 5,83%, Apolodor Servicii Taxi - 3,88%, Taxi As Express - 3,88%, Next Taxi Plus - 1,94%, Good cab - 1,94%, Gronex Impex - 0,98%.

viewscnt
Afla mai multe despre
gocab
taxi