Grindeanu anunță „manageri corporatiști” la TAROM

Grindeanu anunță „manageri corporatiști” la TAROM

Foto TAROM

Profit.ro
Profit.ro
scris 2 oct 2023

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că în câteva zile va veni cu o strategie de „management corporatist”, pentru compania de aviație TAROM.

Eveniment Profit
Profit.ro organizează cea de-a patra ediție a evenimentului IMM, o dezbatere pe teme ce preocupă antreprenorii mici și mijlocii în această perioadă, reunind reprezentanți ai autorităților, antreprenori și manageri de companii, organizații patronale, investitori, finanțatori și consultanți de business.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto) si UniCredit Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

„Noi suntem în prezent la număr mai mult decât dublu în ceea ce privește numărul de angajți, piloți și  stewarzi. În câteva zile vom aduce manageri corporatiști, oameni care înțeleg ce au de făcut, care și-au făcut cariera la companii mari de aviație”, a spus Grindeanu la Digi24.

România negociază să cumpere un port din Republica Moldova CITEȘTE ȘI România negociază să cumpere un port din Republica Moldova

Ministrul Transporturilor a subliniat că ținta sa cu acest demers este „salvarea companiei”, arătând că este greu de crezut că TAROM poate fi salvată prin păstrarea numărului supradimensionat de angajați.

„Dacă TAROM ar putea supraviețui cu 2000 de angajați în loc de 600, eu n-aș avea nimic împotriva lor, dar așa cum merge compania de foarte mulți ani, lucrurile chiar nu funcționează”, a spus Grindeanu.

Un tren CFR de pe ruta București-Craiova s-a stricat în câmp. Călătorii au mers pe jos, pe calea ferată, aproape 1 km, cu bagaje după ei CITEȘTE ȘI Un tren CFR de pe ruta București-Craiova s-a stricat în câmp. Călătorii au mers pe jos, pe calea ferată, aproape 1 km, cu bagaje după ei

La mijlocul acestui an, compania națională aeriană TAROM a înregistrat cel mai mare grad de încărcare din ultimul deceniu, cu 86% din locurile disponibile ocupate, cu 10% mai mult chiar decât în perioada pre-pandemicã, relevă date oficiale analizate de Profit.ro.

TAROM a obținut în premieră atât profit operațional pe anumite rute, cât și o profitabilitate generală ”fără precedent în ultimii 15 ani”, marcați de pierderi masive, este arătat.

De ce este important: După cum a relatat Profit.ro, TAROM a înregistrat în primul semestru al anului 2022 un grad de încărcare a curselor regulate externe și interne general de 79%, față de 63% în perioada similară a anului 2021.

De asemenea interesant: Compania se află în prezent în plin proces de restructurare și reorganizare, urmând un plan de măsuri de reducere a costurilor, de evaluare și redimensionare a personalului, de optimizare a flotei și restructurare a rețelei de rute. În pofida unei pierderi preliminare de 304 milioane lei pentru 2022 și a unei pierderi brute a companiei estimate pentru acest an la 62,4 milioane de lei, conform planului de restructurare actualizat, guvernanții promit ca TAROM să treacă pe profit chiar de anul viitor. Ultimul an în care compania aeriană a înregistrat profit a fost 2007. Pentru 2024, în mod optimist, compania estimează un profit de 10 milioane lei.

Fără adeverință de la angajator pentru concediu medical CITEȘTE ȘI Fără adeverință de la angajator pentru concediu medical

Gradul de încărcare al aeronavelor cu pasageri se datorează, în cea mai mare parte, revenirii pieței de transporturi aeriene, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. 

”În acest moment, piața a intrat rapid pe un trend de revenire, ceea ce a permis companiei TAROM să își maximizeze eforturile de revitalizare. La acest moment, compania TAROM are cel mai mare factor de încărcare din ultimul deceniu, cu 86% din locurile disponibile pline, ușor peste media europeanã, cu 10% peste factorul de încărcare înregistrat în perioada pre-pandemică”, relevă documentul citat.

Grindeanu anunță „manageri corporatiști” la TAROM

Consiliul Legislativ îi mai dă un aviz negativ lui Ciolacu. Acum pentru că premierul vrea să dea prin lege 2 milioane euro anual Mitropoliei Basarabiei CITEȘTE ȘI Consiliul Legislativ îi mai dă un aviz negativ lui Ciolacu. Acum pentru că premierul vrea să dea prin lege 2 milioane euro anual Mitropoliei Basarabiei

Sursa citată mai arată că, în ceea ce privește personalul companiei, a fost urmărită optimizarea activității și organigramei astfel încât să fie asigurată eficiența componentelor operaționale ale companiei: direcția de operațiuni zbor și operațiuni sol, respectiv direcția tehnicã.

Ca urmare: ”Un procent de aproximativ 60% din angajații companiei desfășoară activități de operațiuni zbor și activități tehnice”, mai arată documentul. De altfel, cum ”procesul de restructurare nu înseamnă o reducere a personalului tehnic sau de zbor”, TAROM a fost nevoită să angajeze recent mai mulți specialiști în direcția de zbor pentru a menține orarul de zbor.

Compania a reușit să obțină frecvențe crescute de zbor pe anumite destinații pe care studiile comerciale proprii le arată ca profitabile.

”Mai mult decât atât, am reușit, pentru prima oară în foarte mult timp, sã obținem profit operațional pe rute care nu prezentau niciun fel de profitabilitate în trecut, ba dimpotrivă, cauzau pierderi companiei noastre”, menționează documentul.

LEGE Modificare importantă a Codului Rutier: Șoferii, obligați la utilizarea luminilor diurne și de întâlnire pe toate categoriile de drumuri publice CITEȘTE ȘI LEGE Modificare importantă a Codului Rutier: Șoferii, obligați la utilizarea luminilor diurne și de întâlnire pe toate categoriile de drumuri publice

În privința rutelor neprofitabile, la care a început să renunțe din 2019 și cu precădere în 2020, TAROM arată că deciziile au fost confirmate de piață.

”Putem spune că 50% din rutele la care a renunțat TAROM, din 2018 și până în prezent, nu au fost preluate de alte companii”, arată compania, care adaugă că anumite rute la care a renunțat ”pentru moment” sunt preluate de ”companii mai mici care au în flotă sub 4 avioane”.

În concluzie, ”restrângerea activității TAROM pe anumite rute este concomitentă cu consolidarea companiei, care reușește să obțină o profitabilitate fără precedent în ultimii 15 ani”.  

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
pasageri
încărcare
grad
creștere
deceniu
10 ani
profit
rute