Italienii de la Mec-Diesel vor vinde în acest an piese de schimb și motoare pentru vehicule comerciale de aproape 19 milioane de euro și extind rețeaua de distribuție în România

Italienii de la Mec-Diesel vor vinde în acest an piese de schimb și motoare pentru vehicule comerciale de aproape 19 milioane de euro și extind rețeaua de distribuție în România
scris 10 mai 2021

Mec-Diesel SEE, unul dintre cei mai importanți furnizori de piese de schimb și motoare pentru autovehicule comerciale de pe piața românească, și-a fixat ca țintă pentru anul în curs o creștere de 10% a afacerilor, de la 17 milioane de euro anul trecut, și își va extinde rețeaua de distribuție cu două noi puncte de lucru.

Creșterea se bazează pe dezvoltarea pieței auto, prognozată de companie la 7-10%, sau chiar mai mult, în întregul ei (autoturisme + vehicule comerciale).

“Estimăm că vom avea o creștere cu 10% a cifrei de afaceri, dacă mediul economic va fi unul stabil, iar conform vânzărilor înregistrate în primele luni ale anului este posibil chiar să depășim puțin acest procent. În primul trimestru am înregistrat vânzări cu 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, dar nu considerăm relevantă această creștere pentru că anul acesta, din fericire, nu a mai fost decretată starea de urgență”, a declarat pentru Profit.ro Monica Dan, general managerul Mec-Diesel SEE.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

Piața vehiculelor comerciale, de care depinde compania, nu s-a aflat printre domeniile afectate masiv de pandemia COVID. Anul trecut, compania a raportat astfel vânzări de 16,95 milioane de euro, în creștere cu 14%, și un profit brut de 550.000 de euro.

Mec-Diesel SEE încearcă acum să transfere în mediul online o parte a business-ului, dar va deschide și două noi puncte fizice de distribuție, în Moldova și Transilvania.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Rețeaua cuprinde în prezent 13 puncte de lucru, cu birouri comerciale și depozite, deschise în București, Voluntari, Ploiești, Pitești, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu și Brașov.

Cei mai mari clienți sunt flote de vehicule grele, service-uri de camioane, distribuitori naționali de piese, societăți de transport public sau de salubritate.

Compania deține în portofoliu peste 20.000 de repere unice și un stoc de piese de circa 5 milioane de euro în depozitul central de la București. Totodată, Mec-Diesel are acces imediat la stocul companiei-mamă din Italia, în valoare de 40 de milioane de euro.

Distribuitorul are 96 de angajați și își va mări echipa cu încă 10 persoane până la finele anului.

Fondată în Torino în 1983, Mec-Diesel SpA are acum 24 de puncte de lucru, dintre care majoritatea în România, iar restul în Bulgaria și Italia.

viewscnt
Afla mai multe despre
mec diesel
piese auto