Lucrările la stația de metrou Tudor Arghezi au fost finalizate. Când va fi inaugurată

Lucrările la stația de metrou Tudor Arghezi au fost finalizate. Când va fi inaugurată
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2022

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au fost finalizate lucrările la stația de metrou Tudor Arghezi, iar aceasta va fi deschisă publicului după ce vor fi finalizate testele necesare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Magistrala M2 de metrou este astfel extinsă de la Berceni, ultima stație în acest moment.

„Parteneriatele dintre MTI și autoritățile locale aduc beneficii comunităților. Stația de metrou Tudor Arghezi, la care s-au finalizat astăzi lucrările reprezintă un exemplu în acest sens. Această stație de metrou, de pe Magistrala 2 de metrou, va fi deschisă publicului după finalizarea testelor necesare. Amplasată pe Șoseaua Berceni, în apropierea Șoselei de Centură, stația Tudor Arghezi va oferi o serie de facilități moderne călătorilor: 5 zone de acces pietonal, 7 scări rulante, 7 lifturi care vor ușura accesul persoanelor cu dizabilități, covor tactil de direcționare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, sistem de supraveghere video”, a anunțat Sorin Grindeanu.

VIDEO&FOTO Wizz Air reprogramează curse. Un român și-a rupt pașaportul chiar sub ochii angajaților CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Wizz Air reprogramează curse. Un român și-a rupt pașaportul chiar sub ochii angajaților

El a adăugat că a fost realizată construirea acestei stații de metrou în baza unui protocol încheiat de Ministerul Transporturilor, Metrorex și Primăria sectorului 4 în anul 2019, scrie News.ro.

Lucrările la stația de metrou Tudor Arghezi au fost finalizate. Când va fi inaugurată

Călătorii vor putea urca în metrou din stația Tudor Arghezi, din sectorul 4, începând din al doilea trimestru al anului viitor, până atunci urmând să fie efectuate probe și teste, a anunțat Mariana Miclăuș, director general al Metrorex.

"Vom intra în faza de recepție a lucrărilor și, de asemenea, concomitent cu faza de recepție se va desfășura și perioada de probe și teste. Noi nu facem rabat de la siguranța și calitatea lucrărilor. Siguranța călătorilor este criteriul principal pentru noi, de aceea, în perioada următoare, împreună cu Autoritatea Feroviară Română, avem un program de testări și în funcție de rezultatele pe care le vom evalua, de atingere a parametrilor tehnici necesari, se va trece la utilizarea metroului și de către călători. (...) Testele pot dura o lună sau cel puțin două luni, în funcție de rezultatele pe care le vom obține de atingere a parametrilor tehnici proiectați, adică în trimestrul doi 2023, în martie, aprilie", a spus Miclăuș la o conferință de presă referitoare la finalizarea lucrărilor de construcție a noii stații Tudor Arghezi, de pe magistrala M2.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
tudor arghezi