Mercedes-Benz, scăderi serioase ale vânzărilor în trimestrul 3. În Europa, compania are declin pe întreg anul

Mercedes-Benz, scăderi serioase ale vânzărilor în trimestrul 3. În Europa, compania are declin pe întreg anul
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 oct 2021

Mercedes-Benz a reușit să încheie primele nouă luni ale anului cu o creștere de 3 procente la nivel global, în pofida crizei de electronice, dar cu ajutorul piețelor din China și SUA, în timp ce Europa a generat scădere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mercedes-Benz a raportat un volum de 517.944 autovehicule vândute în ultimele trei luni, înregistrând o scădere severă, de 28,2%, din cauza opririlor de producție. Rezultatele după primele trei trimestre ale acestui an sunt încă pozitive, cu un total de 1,86 milioane unități și 3,8% creștere față de 2020.

Toate diviziile Mercedes-Benz Cars & Vans au fost afectate în trimestrul al treilea al acestui an de criza de semiconductori, în frunte cu Smart (-46%), Mercedes-Benz (-30,2%), și Mercedes-Benz Vans (-13,3%), scăderile fiind în egală măsură prezente în Europa (-38,2%), China (-32,6%) și SUA (-20,8%). În aceste condiții, creșterile anterioare ale constructorului german s-au diminuat semnificativ, iar la finalul primelor nouă luni, compania înregistrează un avans de numai 3,8% față de anul pandemiei, 2020, cu 1,59 milioane de unități pentru marca de autoturisme Mercedes-Benz (+2,7%), 26.676 pentru Smart (21,2%) și 243.678 unități pentru divizia de vehicule comerciale (Mercedes-Benz Vans), care are o creștere de 9,8%.

Situația cea mai dificilă este cea din Europa, unde compania se află pe minus după nouă luni, cu -3,5% mai puține unități vândute față de anul trecut, respectiv 528.180 unități. Cauza principală este Germania, piața de origine și cea mai mare piață de pe continent, unde volumul de 152.514 vândut de Mercedes-Benz a fost mai mic cu 20,1% decât anul trecut.

Dacia rezistă mai bine crizei în Franța. Sandero, locul 3 în vânzări CITEȘTE ȘI Dacia rezistă mai bine crizei în Franța. Sandero, locul 3 în vânzări

Compensează Asia – Pacific (inclusiv China), cu 788.713 unități și o creștere de 5,6% (aproape 600.000 de unități au fost vândute în China), dar și America de Nord, 248.086 unități și o creștere de 8,6% (215.776 au fost vândute în SUA).

Mercedes-Benz a reușit să atingă un record pentru vânzările de vehicule electrice și hibrid, cu 184.369 unități (142% mai multe), din care EQC a avut aproape 18.000 unități vândute, iar EQA, 13.000.

„Pentru EQS, comenzile primite ne inspiră, pentru că abia am demarat vânzările în august. De asemenea, EQE, pe care l-am prezentat în premieră la IAA Munchen, a primit un răspuns pozitiv de la media, distribuitori și clienți”, a declarat Britta Seeger, membru al Consiliului de Amdinistrație al Daimler AG și Mercedes-Benz AG, responsabilă cu vânzările și marketingul companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes benz
vanzari mercedes
mercedes vans