Ministerul Transporturilor vrea să investească peste 113 milioane lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța

Ministerul Transporturilor vrea să investească peste 113 milioane lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 dec 2020

Ministerul Transporturilor vrea să investească peste 113,39 milioane lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța, proiect ce au putea dura doi ani și jumătate, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului publicat în dezbatere de minister.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 113.390.408,44 lei, iar durata de execuție a acesteia este de 32 luni. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, arată proiectul.

Având în vedere că în zona de nord a Portului Constanța distribuția energiei electrice se realizează la tensiunea de 6 kV printr-o rețea de distribuție cu un grad avansat de uzură, iar în Portul Constanța Sud distribuția energiei electrice se face în prezent prin rețele electrice subterane de 20 kV, posturile de transformare 6/0,4 kV, respectiv 20/0,4 kV în mare parte învechite și uzate fizic și moral, Compania Națională ”Administrația Porturilor Maritime” Constanța își propune să modernizeze infrastructura de distribuție a energiei electrice, scrie News.ro.

Metrorex introduce noi carduri, contactless, pentru accesul la metrou CITEȘTE ȘI Metrorex introduce noi carduri, contactless, pentru accesul la metrou

Prin lucrările de modernizare se propune înlocuirea în totalitate a echipamentelor de pe medie tensiune/joasă tensiune din posturile de transformare existente cu echipamente noi, în conformitate cu standardele actuale de performanță și siguranță cu funcționare pe partea de medie tensiune la 20 kV, obiectivul final al beneficiarului fiind trecerea întregii rețele de distribuție a energiei electrice RED de la tensiunea de lucru 6 kV la tensiunea de 20 kV.

Pentru cazurile în care consumatorii portuari au în instalație utilaje existente care vor funcționa în continuare la tensiunea de 6 kV, la următoarea fază de proiectare se vor stabili lucrările/echipamentele necesare alimentării cu energie electrică pe 6 kV a acestor consumatori, se precizează în document.

”Pentru a putea realiza trecerea rețelei electrice de distribuție de la tensiunea de 6 kV la tensiunea de 20 kV, având în vedere că stațiile de transformare existente Port I și Port II sunt în proprietatea E-Distribuție Dobrogea se propune realizarea unei stații de transformare noi 110/20 kV, denumită Port VI, din care să poată fi preluați consumatorii portuari existenți alimentați din cele două stații de transformare ale operatorului de distribuție (SNC - Port I și Port II)”, relevă nota de fundamentare.

Lucrările se vor realiza în incinta Portului Constanța, județul Constanța. Terenul, pe care urmează a se realiza lucrările de modernizare, este domeniu public al statului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și în concesiunea CN APM SA Constanța în baza contractului de concesiune nr.LO4113/31 octombrie 2008. Amplasamentul viitoarei stații de transformare va fi pe parcela cu nr. 306, o suprafața de teren care în situația existentă este o platformă betonată.

Terenul noii stații de transformare este situat la NV de stația Port I – 110/6 kV a operatorului E-Distribuție Dobrogea.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul transporturilor
energiei electrica