Piața auto din UE a crescut în ianuarie, în pofida estimărilor de stagnare. România a avut cea mai mare creștere procentuală, locul 7 ca valoare absolută

Piața auto din UE a crescut în ianuarie, în pofida estimărilor de stagnare. România a avut cea mai mare creștere procentuală, locul 7 ca valoare absolută
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 feb 2018

Înmatriculările de autoturisme au continuat să crească în luna ianuarie, contrazicând prognozele care vorbeau despre o stagnare a vânzărilor de automobile în 2018. Procentul de 7,1% de creștere se datorează în special Germaniei și Spaniei, în timp ce România a înregistrat cea mai mare creștere din UE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

România a înmatriculat în luna ianuarie, așa cum se știa deja din datele DRPCIV, peste 11.000 de autoturisme, un volum cu 66% mai mare decât cel de anul trecut, creșterea fiind cea mai mare din UE în această primă lună a anului, după cum arată statisticile ACEA. Însă piața de autoturisme de pe continent a avut o creștere de 83.621 de autoturisme în plus, față de ianuarie 2017. Un număr uriaș de mașini noi, care provind în special (peste 50%) din Germania și Spania.

Aceste două piețe au generat creșteri de 11 procente și, respectiv, 20 de procente, adică 28.000 de autoturisme vândute în plus, în ianaurie, în Germania, și peste 17.000 în Spania. Alte două state, Olanda și Polonia, au contribuit la creșterea în termeni reali a pieței auto din UE cu peste 8.000 de autoturisme.

Creșterea înmatriculărilor din România, care se ridică în valoare absolută la 4.685 de autoturisme în plus, a fost generată, în special, de o lună ianuarie 2017 - la care ne raportăm -  slabă. Anul trecut, odată cu anunțarea eliminării timbrului de mediu, înmatriculările au stagnat și chiar au scăzut, în așteptarea datei de 1 februarie. O a doua cauză a acestei creșteri este amânarea înmatriculării pentru mașinile cumpărate în decembrie, o lună cu multe zile libere pentru români.

La polul opus al creșterilor se află, în ianuarie, Marea Britanie, care sub presiunea Brexit dar mai ales din cauza restricțiilor dieselurilor, a pierdut aproape 11.000 de autoturisme, față de ianuarie 2017, o valoare egală cu întreaga piață de autoturisme din România.

FOTO Directorul Ford România: Duster și EcoSport nu au aceeași calitate, dar sunt competitori CITEȘTE ȘI FOTO Directorul Ford România: Duster și EcoSport nu au aceeași calitate, dar sunt competitori

Creșterile vânzărilor din punct de vedere al mărcilor și companiilor auto au fost concentrate în special la VW Group, care a generat cu peste 25.000 de unități mai multe în caomparație cu ianuarie 2017, un semn clar că problemele legate de dieseluri s-au încheiat. Din VW Group, aproape jumătate din creștere a fost datorată Skoda, care a ajuns la o cotă de piață de 4,9%, cu 10.900 de mașini mai multe decât anul trecut. E un galop pe cae marca cehă îl face cu noile modele, în special noile SUV-uri. Mărcile VW și SEAT au avut, de asmenea, creșteri bune, de 6.000 și respectiv 5.500 de unități.

Din punct de vedere al cifrelor, PSA Group a avut o creștere și mai mare, peste 88.000 de autoturisme, dar peste 73.000 din acestea provind de la Opel, care anul trecut le rpaorta pentru GM.

În cadrul Renault Group, a treia companie europeană din punct de vedere al vânzărilor, creșterea de aproape 10 procente (peste 10.000 de autoturisme) a fost susținută în primul rând de Dacia, cu peste 5.700 de mașini vândute în plus, și de Renault, cu 4.345 unități.

Mai sunt de remarcat atât creșterea Toyota, care se află în plină ofensivă în Europa, cu aproape 10 procente în plus, dar și scăderea alarmantă de la Fiat-Chrysler, atât pentru marca Fiat, 5,7%, dar mai ales pentru Lancia, -27%.

Piața auto din UE a crescut în ianuarie, în pofida estimărilor de stagnare. România a avut cea mai mare creștere procentuală, locul 7 ca valoare absolută

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto
inmatriculari
dacia
vw