Procurorii din Tokyo cer interogarea soției lui Ghosn, plecată însă în Franța ca să ceară sprijin pentru soțul ei

Procurorii din Tokyo cer interogarea soției lui Ghosn, plecată însă în Franța ca să ceară sprijin pentru soțul ei
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 apr 2019

Procuratura din Tokyo a cerut judecătorilor să o interogheze pe soția fostului șef al Nissan Carlos Ghosn, în legătură cu modul în care acesta s-a folosit de fondurile companiei auto japoneze, dar aceasta a plecat în Franța pentru a cere sprijinul guvernului pentru soțul său, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ghosn a fost arestat din nou joi, fiind suspectat că a încercat să să îmbogățească pe cheltuiala Nissan, potrivit News.ro.

Conform televiziunii japoneze NHK, procurorii suspectează că Ghosn a transferat fonduri ale Nissan unei companii unde soția sa Carole este director, pentru a cumpăra un yacht și o barcă.

Procurorii i-au cerut să accepte în mod voluntar să discute cu ei, ca martor, dar aceasta le-a respins solicitarea, ceea ce i=a determinat să ceară judecătorilor să o interogheze în numele lor, înainte de prima audiere a procesului.

Solicitarea permite judecătorilor oblige martorii să depună mărturie, dacă aceștia refuză să fie interogați.

Fiat Chrysler plătește sute de milioane de euro pentru includerea vehiculelor proprii în flota Tesla, cu scopul evitării unor amenzi pentru emisii CITEȘTE ȘI Fiat Chrysler plătește sute de milioane de euro pentru includerea vehiculelor proprii în flota Tesla, cu scopul evitării unor amenzi pentru emisii

Procurorii nu au fost disponibili imediat pentru a ocmenta informația difuzată de NHK.

Noile acuzații vor lungi probabil procesul lui Ghostm care va începe mai târziu în acest an.

Avocatul lui Ghosn, Junichiro Hironaka, a declarat că procurorii au confiscat joi telefonul mobil al lui Ghosn, documente și agende, precum și un pașaport al soției sale și telefonul mobil.

Legislația japoneză permite ca Ghson să fie reținut timp de 22 de zile fără să fie pus sub acuzare. Reținerea sa înseamnă că acesta poate fi interogat fără prezența avocatului.

Potrivit Financial Times, soția lui Ghosn a plecat la Paris pentru a solicita guvernului francez să facă mai mult pentru a-l ajuta pe soțul ei.

Programul eco-voucherelor, acordate de Primăria Capitalei pentru mașini nepoluante, este aproape de demarare. Va fi semnat contractul pentru tipărirea voucherelor CITEȘTE ȘI Programul eco-voucherelor, acordate de Primăria Capitalei pentru mașini nepoluante, este aproape de demarare. Va fi semnat contractul pentru tipărirea voucherelor

”Consider că guvernul francez ar trebuie să facă mai mult pentru el. Nu cred că a fost sprijinit suficient și le solicită sprijinul. Ca cetățean francez, ar trebui să fie un drept”, a declarat Carol Ghosn într-un interviu acordat Financial Times, înaine de a se îmbarca spre Franța, vineri seara.

Ea a spus că încarcerarea precedentă l-a schimbat pe soțul ei și că a fost imposibil să ducă o viață normală în condițiile impuse pentru eliberarea sa pe cauțiune.

”I se putea citi teama în ochi”, din cauza zvonurilor legate de rearestarea sa, săptămâna trecută, a spus Carol.

Ghosn, care deține cetățenie franceză, libaneză și braziliană, a negat acuzațiile care i se aduc și a cerut spirijinul guvernului francez.

Potrivit Financial Times, joi dimineață procurorii au confiscat pașaportul libanez al lui Carol și au percheziționat apartamentul ei din Tokyo, dar nu au descoperit și pașaportul ei american.

”Sunt complet singură aici. Este traumatizant ce s-a întâmplat. Dacă soțul meu este în detenție, iar eu sunt aici, nu ar fi folositor. Plec în Franța...și voi fi mai utilă acolo unde pot să fiu”, a spus Carol în timp ce aștepta să se îmbarce în avion.

Primăria Iași vrea să interzică, treptat, utilizarea mașinilor poluante în municipiu, până la 1 ianuarie 2023 CITEȘTE ȘI Primăria Iași vrea să interzică, treptat, utilizarea mașinilor poluante în municipiu, până la 1 ianuarie 2023

Ghosn, care se consideră victima unei lovituri de putere în consiliul de administrație al Nissan, fusese eliberat pe 6 martie, în schimbul unei cauțiuni de 9 milioane de dolari. El este acuzat de subevaluarea veniturilor cu peste 80 de milioane de dolari și de abuz de încredere în formă agravantă. Între timp a fost demis din funcțiile de conducere deținute la Renault, Nissan și Mitsubishi, în cadrul alianței acestora.

 

Scandalul a zguduit industria auto mondială și a adus în centrul atenției sistemul judiciar din Japonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
renault
ghosn
sotia
procurori
japonia
franta