PSA și FCA au depus dosarul de fuziune la autoritățile anti-trust din UE. Decizia, pe 17 iunie

PSA și FCA au depus dosarul de fuziune la autoritățile anti-trust din UE. Decizia, pe 17 iunie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 mai 2020

Comisia Europeană se va pronunța pe 17 iunie în legătură cu fuziunea dintre Peugeot și Fiat Chrysler Automobiles, potrivit documentelor publicate pe site-ul autorității antitrust a CE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Una dintre cele mai tensionate decizii pentru PSA și FCA, în procesul de fuziune pe care cele două companii l-au inițiat la sfârșitul anului trecut, este cea pe care Comisia Europeană o va lua după ce va analiza consecințele economice din piață. La fel ca și decizia autorităților americane, cea din Uniunea Europeană urmărește ca această fuziune să nu încalce legislația privind concurența.

Potrivit anunțului Comisiei Europene, Peugeot SA și Fiat Chrysler Automobiles NV au notificat comisia despre fuziune pe 8 mai, anunțând intenția „de a combina respectivele afaceri pentru a forma o nouă companie încorporată în Olanda”. Tranzacția „constituie o concentrare în înțelesul Articolului 3(1)(a) din regulamentul fuziunilor UE” (Regulamentul 139/2004 privind controlul concentrărilor economice).

Producția de automobile din România a scăzut masiv CITEȘTE ȘI Producția de automobile din România a scăzut masiv

Fuziunea dintre PSA și FCA, evaluată la circa 50 miliarde de euro, ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul acestui an, dacă va primi toate avizele de la instituțiile antitrust de pe piețele pe care cele două companii activează. În SUA, unde FCA are activități importante și unul din sediile centrale, există și un alt detaliu care ar putea genera probleme: existența unei companii chineze între acționarii PSA (Dongfeng) care ar deveni acționar, implicit, al unei companii americane. Din acest motiv, părțile au convenit ca Dongfeng să-și vândă o parte din acțiuni.

Procedurile de autorizare din parte insituțiilor anticoncurențiale sunt avansate după ce este analizat impactul fuziunii celor două companii pe toate piețele Uniunii Europene. Cererea de fuziune poate fi respinsă, poate fi aprobată fără condiții sau pot fi puse condiții de închidere/vânzare a unor entități care pot crea probleme concurențiale pe unele din piețele UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
fuziune psa fca