Renault repornește prima uzină de vehicule din Franța, cea în care se fabrică modelul electric Zoe

Renault repornește prima uzină de vehicule din Franța, cea în care se fabrică modelul electric Zoe
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 apr 2020

Renault va reporni săptămâna viitoare prima fabrică de automobile a mărcii, în Franța, la Flins, urmând ca alte unități de producție să fie repornite pe rând. Alte trei fabrici de componente vor începe activitatea cu un număr redus de angajați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prima uzină de autovehicule Renault din Franța care va fi repusă în activitate va fi cea din Flins, unde este produs modelul electric Zoe, împreună cu modelul Micra al japonezilor de la Nissan. Celelalte fabrici de automobile vor reporni abia în mai, după cum a anunțat compania. La Flins lucrează circa 2.600 de persoane, dar vor începe activitatea doar 25 - 30% din aceștia.

INFOGRAFIC Kilometrajul mașinilor second-hand aduse în România este falsificat în medie cu 59.000 de km CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Kilometrajul mașinilor second-hand aduse în România este falsificat în medie cu 59.000 de km

De asemenea, vor fi chemați la serviciu o parte din agajații a trei uzine de componente din Franța, cea de motoare, din Cleon, fabrica de componente de șasiuri din Le Mans și fabrica de recondiționare a pieselor de schimb din Choisy le Roi. În total, uzinele care repornesc au peste 5000 de angajați, dar vor au fost chemați doar 10% din aceștia.

Toți angajații din uzinele Renault au fost trimiși acasă în șomaj tehnic, cu plata a 84% din salariu, asigurată de statul francez.

Măsurile de protecție pregătite de Renault pentru muncitori prevăd purtarea măștilor, menținerea distanțelor de lucru și măsurarea temperaturii la intrarea în schimb.

Până acum, Grupul Renault a pregătit deschiderea treptată a uzinelor de componente: la Dacia a pornit Uzina Mecanică, în Portugalia uzina de transmisii din Cacia, în Spania o uzină de motoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
uzina renault
uzina renault zoe
repornire fabrica renault
dacia