Românii ar putea circula la iarnă cu un nou tren din București până în Constanța

Românii ar putea circula la iarnă cu un nou tren din București până în Constanța
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mar 2023

Românii ar putea circula cu un tren nou pe ruta București - Constanța, începând cu luna decembrie a acestui an, a spus Ștefan Roșeanu, președintele ARF.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Avem în acest moment două proceduri care sunt în proces de evaluare, în urma cărora am aduce încă 82 de trenuri în România, iar cu impact pe termen scurt este implementarea deja a contractului pe care l-am semnat anul trecut, practic sosirea primelor rame electrice cumpărate de statul român de la Revoluție încoace. Vorbim de cele 37 de trenuri pentru care am semnat contractul și ulterior actul adițional cu Grupul Alstom”, a declarat șeful Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) într-un interviu acordat Agerpres.

ULTIMA ORĂ ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA

Acesta a explicat că în acest moment, contractul este în faza de pregătire a primelor trenuri care vor veni la testare. „Colegii mei au fost în fabrică și au urmărit puțin fluxul de producție și suntem încrezători că ne vom putea menține calendarul de iulie 2023 când vor veni primele trenuri pentru faza obligatorie de testare și autorizare de intrare pe piața românească, iar la sfârșitul anului, în noiembrie - decembrie, să avem primul tren livrat pentru circulația cu călători. Sperăm ca odată cu schimbarea Mersului de tren, noul serviciu București-Constanța să înceapă să funcționeze cu acest tren”, a spus șeful ARF.

Premieră: Noul tren va fi atribuit operatorului prin licitație

Oficialul a adăugat că acest nou tren va fi dat unui operator existent sau poate unuia nou, în urma unei licitații care va fi organizată în luna aprilie a.c.

„Este o inovație și pentru noi, pentru că până acum toate contractele au fost atribuite numai prin procedură de atribuire directă. Practic, am negociat cu operatorii existenți pe piață. Cutuma a fost ca, pe măsură ce o firmă își dobândea autorizațiile de operare a serviciilor de călători, să se adreseze Ministerului Transporturilor și să solicite intrarea sub serviciul public al statului român. Legislația europeană permitea acest lucru. Din acest moment, legislația europeană care guvernează acest tip de procedură impune ca orice atribuire de contract nou să fie făcută în baza unei licitații. Este un lucru foarte bun pentru călători și contribuabili, pentru că prin aceste proceduri competitive vom avea acces la operatorul ce va solicita subvenția cea mai mică pentru nivelul de servicii pe care i-l cerem”, a spus Roșeanu.

Potrivit acestuia, noile trenuri ar putea fi livrate încă din acest an iar din 2024 „să înceapă să vină celelalte 36 de trenuri și, corelat cu celelalte două licitații de pe PNRR, respectiv cea de trenuri pe hidrogen și rame de lung parcurs, plus cea pe care o avem finanțată prin Programul Operațional Transporturi (POT), am ajunge la un aproximativ de 120 de trenuri noi”.

Noile trenuri vor fi de trei ori mai mari decât Săgețile albastre

Dimensiunea trenurilor este de la dublu în sus, adică primele care vin sunt cam triple față de Săgețile albastre din punct de vedere al capacității.

Tot pe zona aceasta de material rulant, oficialul ARF și-a exprimat speranța ca până la sfârșitul anului să fie realizată o formă avansată a unei strategii de achiziții și închirieri pe termen lung. „Până acum, aceste achiziții, dincolo de faptul că sunt ultra-necesare - toată lumea știe care este calitatea materialului rulant din România - au fost rezultatul unor decizii ad-hoc. Astfel, la începutul anului, când a mai scăzut un pic din presiunea licitațiilor - pentru că suntem în fazele de implementare a lor - am demarat și lucrul la o astfel de strategie de achiziții de material rulant.

De anul trecut, legislația în domeniul feroviar chiar ne obligă să avem o astfel de strategie, corelată cu strategia de dezvoltare a serviciilor feroviare. Acum există și cadrul legal prin care sistemul feroviar de stat central poate să colaboreze cu autoritățile locale pentru așa-zisele servicii de tren metropolitan și, atunci, este încă un element de care se va ține seama când facem acest plan de investiții și, pe baza acestei strategii și a planului investițional din spate, vom putea să venim în întâmpinarea Ministerului Finanțelor, Guvernului atunci când există surse de finanțare, să avem deja pregătite proiectele apte de finanțare”, a spus Roșeanu.

Întrebat în ce stadiu se află ARF cu licitația care vizează achiziția trenurilor pe hidrogen, Roșeanu a spus că a fost trimisă documentația la ANAP pentru avizare. „De regulă, în 10 zile ei ne trimit avizul, deci încercăm ca în două săptămâni să avem atât observațiile lor prelucrate și să se publice efectiv în SICAP. Este una din prioritățile noastre. Ne-am mobilizat după anulare să actualizăm cât mai repede, să derulăm procedura de consultare de piață. La fel, suntem pregătiți pentru momentul când vin observațiile de la ANAP, să le prelucrăm cât mai repede și să devină publică licitația”, a spus el.

viewscnt
Afla mai multe despre
ștefan roșeanu
tren