Salonul Auto de la Geneva - anulat pentru al patrulea an consecutiv

Salonul Auto de la Geneva - anulat pentru al patrulea an consecutiv
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 aug 2022

Revenirea Salonului Auto din Geneva a fost anulată, după cum anunță oficial organizatorii. „Focus exclusiv pe Quatar” au transmis aceștia, referindu-se la evenimentul pe care au decis să-l organizeze în colaborare cu autoritățile din această țară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„Din cauza incertitudinilor din economia globală și geopolitică, precum și din cauza riscurilor referitoare la evoluția pandemiei, organizatorii au decis să se concentreze exclusiv pe planificarea evenimentului din Doha, în 2023” a declarat Maurice Turettini, președintele Fundației „Comitetul permanent al Salonului Internațional de automobile din Geneva”.

Organizatorii mai transmit că membrii comitetului au decis să anuleze salonul din Geneva, planificat să se desfășoare în februarie. Este a doua anulare decisă de noua structură care deține drepturile pentru acest salon și al patrulea an consecutiv în care evenimentul auto nu se mai desfășoară.

Geneva International Motor Show (GIMS) a fost singurul salon din Europa de anvergură internațională care s-a desfășurat în fiecare an, celelalte două, Munchen (fostul Frankfurt) și Paris, fiind bianuale, alternativ. Organizarea salonului a fost preluată de o fundație, după doi ani de anulări succesive, care a încheiat un acord cu PALEXPO, târgul de expoziții care deținea drepturile asupra GIMS.

Salonul din Geneva a fost primul eveniment auto important la nivel global care a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Ulterior, încercările de organizare în 2021 s-au soldat cu un eșec, din cauza incertitudinilor aceleiași pandemii.

Ce surprize pregătește divizia M, de performanță, a BMW: propulsia cu patru motoare CITEȘTE ȘI Ce surprize pregătește divizia M, de performanță, a BMW: propulsia cu patru motoare

Industria auto s-a confruntat în ultimii ani cu mari probleme de organizare pentru saloanele auto, deoarece impactul asupra publicului și numărul vizitatorilor a scăzut proporțional cu impactul internetului asupra mediatizării noilor modele. Pandemia de coronavirus a venit ca o dublă lovitură pentru aceste evenimente, altădată singurele ocazii pentru constructorii auto de a-și prezenta noile modele publicului larg.

Organizatorii GIMS au semnat un acord în 2021 cu Quatar Tourism, pentru a organiza o versiune a salonului de la Geneva și în Quatar, în toamna anului 2022 sau în 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
salonul auto de la geneva