Salonul auto din Detroit, cândva cel mai mare din lume, se mută înapoi

Salonul auto din Detroit, cândva cel mai mare din lume, se mută înapoi
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 ian 2024

După ce a încercat câțiva ani lunile iunie și apoi septembrie, din motive ce țineau de confortul vizitatorilor și de posibilitatea de a expune mașinile în spațiile exterioare, organizatorii Salonului Auto din Detroit, centrul industriei auto americane, au decis să revină în ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Salonul Auto din Detroit, considerat timp de decenii cel mai mare eveniment auto din lume, va redeveni, de anul viitor, primul salon auto din punct de vedere calendaristic, odată ce organizatorii au decis să revină la intervalul tradițional, din luna ianuarie.

ANUNȚ Mobilizarea în șantier a crescut la Autostrada Moldovei. Câți kilometri pot fi deschiși CITEȘTE ȘI ANUNȚ Mobilizarea în șantier a crescut la Autostrada Moldovei. Câți kilometri pot fi deschiși

Organizatorii NAIAS, Asociația Dealerilor Auto din Detroit, capitala celor mai mari companii auto americane, au anunțat că viitoarea ediție a salonului auto american se va derula între 10 și 20 ianuarie 2025. „Prima noastră țintă este să creăm un show de impact și să expunem orașul nostru și industria noastră măreață. După discuții cu partenerii noștri, credem că datele din ianuarie au cel mai mult sens. Ne concentrăm pe ceea ce contează cel mai mult: să facem oamenii să fie entuziasmați de automobile”.

Ultimul salon din ianuarie a avut loc în 2018, după care a fost luată decizia de mutare în iunie. Ulterior și această dată a fost înlocuită cu septembrie, dar pandemia de coronavirus a condus la suspendarea edițiilor din 2020 și 2021. În anii 2022 și 2023, evenimentul auto american s-a ținut în luna septembrie, însă impactul lui mediatic și asupra publicului a fost mult sub nivelul anterior.

Cea mai mare pierdere pentru NAIAS a fost retragerea celor mai multe companii auto, din afara SUA, în special cele japoneze și europene.

Dacia plusează în Germania și vine cu un mare discount pentru Spring CITEȘTE ȘI Dacia plusează în Germania și vine cu un mare discount pentru Spring

În perioada în care se desfășura în ianuarie, Salonul Auto din Detroit reprezenta un veritabil semnal al industriei auto, cu premiere majore ale companiilor americane, GM, Ford și Chrysler, dar și a celor din Europa sau Japonia. NAIAS genera venituri de peste 500 milioane de dolari la fiecare ediție, cu câte un milion de vizitatori pe ediție. Numărul jurnaliștilor era de fiecare dată de ordinul miilor, în 2018 fiind acreditați 5.078 de jurnaliști.

Salonul din Detroit a fost organizat pentru prima dată în 1899, iar din 1907 a devenit un eveniment regulat, fiind întrerupt doar pe perioada războiului. Din 1987 a devenit internațional, fiind invitate mărci europene și japoneze.

viewscnt
Afla mai multe despre
salon auto detroit
saloane auto
gm
ford