Salonul auto din Detroit, cel mai mare al industriei auto, din nou anulat. Va fi înlocuit cu un eveniment în aer liber

Salonul auto din Detroit, cel mai mare al industriei auto, din nou anulat. Va fi înlocuit cu un eveniment în aer liber
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 ian 2021

Salonul auto din Detroit, cel mai mare salon auto al industriei auto globale, a fost amânat pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei de coronavirus. Salonul fusese mutat din ianuarie în iunie, apoi reprogramat pentru septembrie 2021. Acum va fi transformat într-un eveniment în aer liber.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Organizatorii salonului auto din Detroit au decis să anuleze și ediția din 2021 a celui mai mare eveniment al industriei auto mondiale, din cauza pandemiei de coronavirus. În locul salonului va fi organizat un eveniment în aer liber în zona Pontiac, Michigan, care să elimine cât mai multe riscuri de infectare cu coronavirus.

NAIAS, cel mai important salon auto al lumii, organizat de Asociația Dealerilor Auto din Detroit, capitala companiilor auto americane, nu reușește să revină într-o formă care să-i mulțumească pe organizatori și pe expozanți. La finalul lui 2018 s-a luat decizia mutării perioadei de desfășurare din ianuarie, în plină iarnă, în iunie, într-o lună cu temperaturi care să permită publicului să participe fără probleme, dar și organizatorilor să deruleze acțiuni de promovare în spațiile exterioare. Pentru ediția care ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2019 o mare parte din participanți, constructori de automobile europeni și japonezi, au anunțat că se retrag și nu sunt interesați să mai participe din cauza costurilor prea mari.

Ediția din ianuarie 2019 a fost astfel anulată, iar prima ediție de vară ar fi trebui să se desfășoare abia în iunie 2020. Pandemia de coronavirus a dat peste cap toate planurile, iar salonul, care a fost amânat inițial câteva luni, și-a reprogramat următoarea ediție pentru septembrie 2021. Acum, organizatorii au anunțat că renunță la salon așa cum era cunoscut de public: nicio activitate nu se va mai desfășura în pavilioanele expoziționale de la celebrul Cobo Center. Evenimentul, care va fi redenumit „Motor Bella”, va avea loc între 21 și 26 septembrie, va găzdui și lansări de mașini noi, dar și activități de promovare cu public, care se vor concentra pe posibilitatea spectatorilor de a testa mașinile.

Salonul Auto din Detroit genera venituri de peste 500 milioane de dolari la fiecare ediție. La ultima ediție din 2018, au fost înregistrați 809.161 vizitatori și 5.078 jurnaliști acreditați.

BMW Group anunță o scădere mult sub media pieței auto globale în 2020, după o revenire în trimestrul 4 CITEȘTE ȘI BMW Group anunță o scădere mult sub media pieței auto globale în 2020, după o revenire în trimestrul 4

Salonul din Detroit a fost organizat pentru prima dată în 1899, iar din 1907 a devenit un eveniment regulat, fiind întrerupt doar pe perioada războiului. Din 1987 a devenit internațional, fiind invitate mărci europene și japoneze.

Reprezentanții Asociației Dealerilor Auto din Detroit au declarat că potențialii participanți la salon au transmis că impactul pandemiei asupra afacerilor lor nu îi încurajează să cheltuiască sume mari de bani pentru un eveniment de amploare, așa cum erau saloanele auto anterior.

În 2020, toate saloanele auto din SUA și Europa au fost anulate, din cauza pandemiei de coronavirus. Salonul auto din Geneva, primul eveniment de acest gen din Europa, a fost vândut, însă el nu se va desfășura nici în 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
detroit
salon auto
naias