Sindicaliștii din CFR protestează în fața Ministerului Transporturilor, solicitând o majorare salarială de 50 la sută

Sindicaliștii din CFR protestează în fața Ministerului Transporturilor, solicitând o majorare salarială de 50 la sută
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 apr 2019

Sindicaliștii din CFR protestează, joi, în fața sediului Ministerului Transporturilor, ei solicitând o majorare salarială de 50 la sută și includerea acesteia în viitorul contract colectiv de muncă, act care va fi negociat în perioada următoare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Liderul de sindicat din cadrul CFR, Rodrigo Maxim, a declarat, la TVR, că angajații din Căile Ferate cer majorarea salariilor cu 50 de procente, investiții în materialul rulant și solicită ca CFR să nu anuleze niciun tren de călători scrie News.ro.

VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră CITEȘTE ȘI VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră

"Ne trebuie o majorare salarială de 50% din salariul de bază, pentru că vrem respect pentru CFR-iști. La ora actuală jumătate din CFR-iști sunt la salariul minim brut pe economie, sunt calificați, nu se poate să aibă salariul de necalificat și cealaltă parte au salariile de bază brute până în salariul de necalificat din construcții, de 3.000 de lei. Este inadmisibil ca CFR-iștii care, nu cu mult timp în urmă, aveau salarii mai mari decât doctorii, mai mari decât cei din învățământ, mai mari decât cei din construcții, deci aveau printre cele mai mai salarii să ajungă acum la salarii de necalificați. Pentru aceasta cerem o mărire de salariu care să ne aducă cel puțin la salariul de bază din construcții, al necalificatului", a spus Rodrigo Maxim.

Acesta a precizat că angajații din CFR solicită investiții în materialul rulant, achiziționarea în termen cât mai scurt a 80 de rame electrice și includerea înainte de aprobarea bugetele de venituri și cheltuieli a majorărilor de venituri ale angajaților.

"Rolul mitingului nostru este urgentarea aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților feroviare care să cuprindă și creșterile salariale, pentru că urmează negocierile contractelor colective și în ultima zi de negociere ale contractelor colective, dacă nu se vor regăsi creșterile salariale, va fi grevă generală", a mai spus liderul de sindicat din CFR.

Protestul este programat să se desfășoare până în jurul orei 13.00.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
proteste