Toyota, cel mai valoros brand auto din lume și în 2021. BMW pierde un loc, Tesla urcă 26 de poziții

Toyota, cel mai valoros brand auto din lume și în 2021. BMW pierde un loc, Tesla urcă 26 de poziții
scris 21 oct 2021

Clasamentul celor mai puternice mărci din lume, calculat și publicat de Interbrand, Best Global Brands 2021, poziționează Toyota pe primul loc între mărcile auto, având o ușoară creștere de punctaj față de anul trecut. Mercedes-Benz, a doua marcă auto, este cel mai valoros constructor premium, depășind McDonalds și în acest an.

Toyota este și în 2021 cel mai valoros brand auto din lume, cu o valoare de 54,1 miliarde dolari, în aprecierea celor de la Interbrands. Mercedes-Benz este singura marcă auto din Europa în Top 10 al celor mai valoroase 100 branduri din lume, fiind plasată pe poziția a opta în clasamentul general și pe locul al doilea în clasamentul sectorului auto. Cu o valoare estimată la 50,8 miliarde dolari, Mercedes-Benz primește o importantă gură de aer, într-un moment delicat în care a înregistrat scăderi importante de vânzări și a fost depășită de rivalii de la BMW. Aceștia din urmă au pierdut în schimb un loc, chiar dacă valoarea mărcii a crescut cu 5 procente, la 41,6 miliarde dolari. Bavarezii au fost astfel depășiți de Nike și reușesc să stea imediat desupra celor de la Louis Vuiton, care este urmată, la foarte mică distanță, de Tesla. Brandul companiei americane de automobile electrice este apreciat la 36,2 miliarde dolari, fiind mai valoros cu 184% față de anul trecut, ca urmare a vânzărilor în creștere, urcând astfel 26 de poziție față de anul trecut.

Celelalte mărci auto din top100 Best Global Brands sunt Honda (scădere de 2 procente, 21,3 miliarde dolari), Hyundai (15,1 miliarde dolari), Audi (13,4 miliarde dolari), VW (13,4 miliarde dolari, Ford (12,8 miliarde dolari), Porsche (11,7 miliarde dolari), Nissan (11,13 miliarde dolari), Ferrari (7,1 miliarde dolari), Kia (6 miliarde dolari), MINI (5,2 miliarde dolari) și Land Rover (5 miliarde dolari).

Dacia Spring, în finala concursului european Auto Best, pentru premiul „Best Buy Car 2022”. Șanse foarte mari CITEȘTE ȘI Dacia Spring, în finala concursului european Auto Best, pentru premiul „Best Buy Car 2022”. Șanse foarte mari

Clasamentul bazat pe valorile mărcilor comerciale cele mai cunoscute din lume este realizat de compania de consultanță de 22 de ani, incluzând cele mai valoroase 100 de mărci, pe baza a trei criterii de bază: performanța financiară, rolul mărcii în decizia de cumpărare și puterea brandului în perspectiva viitorului companiei. Metodologia de evaluare este certificată ISO și a fost acceptată unanim ca standard de comparație al brandurilor la nivel global, de toate industriile incluse.

Cele mai valoroase branduri din lume sunt și în acest an Apple, Amazon, Microsoft, Google, Samsung și Coca Cola.

viewscnt
Afla mai multe despre
cele mai valoroase marci auto
best global brands