Toyota și Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii, dacă nu se va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană

Toyota și Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii, dacă nu se va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 oct 2020

Constructorii auto japonezi Toyota Motor și Nissan Motor vor cere autorităților de la Londra să îi despăgubească, în cazul în care Guvernul britanic nu va ajunge la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit unui articol publicat luni în cotidianul financiar Nikkei, preluat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Fără a cita sursa informațiilor sale, Nikkei susține că producătorii auto se așteaptă ca despăgubirile primite din partea autorităților britanice să acopere taxele vamale suplimentare de 10% ce vor fi impuse de UE pentru importurile de automobile ce provin din Marea Britanie, dacă aceasta va ieși din Uniune fără un acord comercial post-Brexit, scrie Agerpres.

CFR Călători renunță la chitanțier și pix și va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren CITEȘTE ȘI CFR Călători renunță la chitanțier și pix și va investi 10 milioane de lei pentru vânzarea biletelor în tren

"Îi îndemnăm pe negociatorii din Marea Britanie și UE să lucreze în comun pentru un Brexit ordonat și echilibrat, care va continua să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase", a informat Nissan.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat recent că nu ar dori ca perioada de tranziție, care se încheie la finele anului, să se termine fără un acord comercial, dar a adăugat că Marea Britanie ar putea supraviețui și în acest scenariu.

Cu toate acestea, articolul din Nikkei subliniază că un divorț fără un acord comercial post-Brexit are implicații pentru companiile din întreaga lume care operează în Marea Britanie, inclusiv pentru cele din Japonia, a treia mare economie mondială.

Grupul Toyota are o uzină la Derbyshire, centrul Angliei, și produce aproximativ 8% din cele 1,52 milioane de autoturisme realizate în Marea Britanie în 2018. Grupul japonez produce de asemenea motoare la o altă uzină din Țara Galilor.

La rândul său, Nissan are o uzină la Sunderland, nordul Angliei, unde lucrează 7.000 de oameni. Funcționarea în continuare a acestei uzine ar deveni "nesustenabilă" dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord comercial, a avertizat Nissan încă din luna iunie.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
nissan