Vânzările Dacia în Germania au crescut cu peste 14%, anul trecut

Vânzările Dacia în Germania au crescut cu peste 14%, anul trecut
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 ian 2019

Vânzările de autoturisme noi în Germania au scăzut cu 0,2% anul trecut, plătind tribut scandalului diesel și haosului generat de WLTP. Dacia a păstrat un avans bun la finalul anului, peste 14 procente, însă a pierdut mult din clienți după 1 septembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Piața de autoturisme din Germania, cea mai mare din Europa, a înregistrat la finalul anului 3,43 milioane de unități înmatriculate, în ușoară scădere față de anul trecut, după cum arată datele publicate de KBA Motivele sunt legate de tensiunile privind motoarele diesel, inclusiv interdicțiile anunțate de o serie de orașe, astfel că mulți germani și-au amânat decizia de cumpărare a unui autoturism nou. Celălalt motiv este introducerea standardelor WLTP, care au bulversat piața complet, cu scăderi sistematice ale vânzăîrilor după o creștere uriașă în august. În total, piața auto germană, inclusiv vehiculele comerciale, a încheiat anul pe creștere ușoară, +0,6%. În decembrie, am putea spune că situația a fost de-a dreptul dramatică, cu căderi masive pe unele segmente , cu -6,7% la autoturisme și un total de 275.326 vehicuel, cu 7,6% mai puține decât în decembrie 2017.

Dacia a reușit în decembrie să vândă mai bine decât media pieței, scăderea fiind de numai 0,2%, cu un volum de 4.886 unități și o cotă de piață de 2,1%. Pe întreg intrervalul ianuarie - decembrie, cea mai mare piață auto din Europa a adus mărcii românești 71.746 de autoturisme înmatriculate, cu 14,5% mai multe decât în 2017, cota de piață la final de an fiind de 2,1%. Dar dacă ne raportăm la rezultatele de la jumătatea anului, înainte de 1 septembrie, observăm că introducerea noilor norme de testare a emisiilor a generat o pagubă imensă celor de la Dacia. Mai exact, după 8 luni, Dacia avea deja 56.676 autoturisme vândute și o creștere față de anul anterior de 30%, cu o cotă de piață în august de 3,1%.

General Motors l-a desemnat pe Mark Reuss în postul de președinte, în locul lui Dan Ammann, plecat la divizia de vehicule autonome CITEȘTE ȘI General Motors l-a desemnat pe Mark Reuss în postul de președinte, în locul lui Dan Ammann, plecat la divizia de vehicule autonome

Ultimele patru luni au reprezentat, în aceste condiții, o adevărată provocare pentru dealerii Dacia. La final de an, marca românească s-a situat pe locul 13 între mărcile prezente pe piață, un loc onorabil, depășind, printre altele, brandurile franceze ale PSA, Peugeot și Citroen, dar și toate mărcile japoneze, cu excepția Toyota.

Au fost și alte mărci cu evoluții bune, în special cele de import: Jeep (27,9%), Seat (12,5%) și Ford (2,3%). Volkswagen a continuat să domine piața și reușit o performanță pozitivă, 1,5%, 643.518 autoturisme, scăpând pe final de an de blestemul diesel care i-a adus în ultimii doi ani scăderi destul de mari. Rezultate în declin au avut și Tesla (-42,9%), Nissan (-26%), Land Rover (-23,3%), Renault (-3,4%) și Mercedes (-2,2%).

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
germania
piata auto
inmatriculari