Vicepreședinte Dacia răspunde Profit.ro: Care sunt termenele de livrare, ajunse ca la mașinile de lux. Logan nu mai este un stâlp al vânzărilor, dar rămâne de bază în România și în Maroc. Când va fi lansat Sandero hibrid

Vicepreședinte Dacia răspunde Profit.ro: Care sunt termenele de livrare, ajunse ca la mașinile de lux. Logan nu mai este un stâlp al vânzărilor, dar rămâne de bază în România și în Maroc. Când va fi lansat Sandero hibrid
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 iul 2022

Dacia se descurcă în continuare bine într-o piață aflată în plină furtună, generată de criza de semiconductori, care s-a suprapus peste criza pandemiei de Covid-19. Cu 6 procente creștere, marca românească s-a bazat în primul rând pe Spring, o mașină electrică produsă în China, și pe Jogger, un model nou, lansat în primăvara acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Celelalte două modele populare, Sandero și Duster, au continuat și ele să aibă o cerere ridicată, având creșteri între 1,8 și 5,5 procente. Xavier Martinet, vicepreședinte al Dacia, a prezentat mai multe detalii despre cum se descurcă marca românească în acest moment.

VIDEO&FOTO Metrorex a lansat în sfârșit, timid, instalarea de panouri de protecție ,,anti-suicid”. Cu o singură poartă, așteptând reacții. Anterior, Avocatul Poporului s-a autosesizat CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Metrorex a lansat în sfârșit, timid, instalarea de panouri de protecție ,,anti-suicid”. Cu o singură poartă, așteptând reacții. Anterior, Avocatul Poporului s-a autosesizat

Directorul de marketing și vânzări al mărcii Dacia, Xavier Martinet, a prezentat datele globale de vânzări pentru primul semestru al acestui an, însă din prezentarea sa a omis să ofere cifre despre vânzările modelului Logan. Fiind primul model internațional al mărcii și cel care a contribuit decisiv la succesul Dacia din vestul Europei,

Profit.ro l-a întrebat pe Martinet de ce lipsește modelul produs la Mioveni din prezentare și care sunt cifrele de vânzări. „Logan mai este prezent în doar două piețe majore, România și Maroc, unde cererea pentru un sedan este încă mare. Volumele sunt mai mari cu aproximativ 30% față de anul trecut, ceea ce arată că înnoirea mărcii cu Logan și Sandero a fost una de succes. Dacă ne uităm la cifre, sunt încă mici comparativ cu alte valori. Am avut 112.000 de Sandero, aproape 100.000 de Duster, dar suntem mult mai jos cu Logan, care a avut aproximativ 15.000 de unități”, a precizat șeful vânzărilor Dacia.

El a mărturisit că Logan nu mai reprezintă un model de bază pentru marcă, deși cândva a fost. „Nu mai este un stâlp al vânzărilor Dacia, chiar dacă era așa ceva cu mult timp în urmă, dar rămâne în continuare un stâlp în România și în Maroc”.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut cu șase procente în 2022. Locul în top în diferite țări CITEȘTE ȘI Vânzările Dacia la nivel global au crescut cu șase procente în 2022. Locul în top în diferite țări

Xavier Martinet a detaliat, la solicitarea Profit.ro, și care sunt termenele de livrare pentru modelele Dacia, care au ajuns să aibă perioade de așteptare comparabile cu mașinile de lux. „Avem, în general, un termen de livrare de cinci luni, dar acesta este ceva mai mare pentru Spring și Jogger, este aproximativ șase luni în Europa, iar în România avem un termen mai lung pentru Logan, de aproximativ șase luni”, a precizat șeful vânzărilor Dacia.

Xavier Martinet a mai explicat și faptul că Dacia a fost nevoită să crească prețurile cu 7 până la 14 procente, în funcție de model, din cauza prețurilor în creștere la materii prime, energiei, transport sau logistică.

Cea mai dificilă întrebare adresată de Profit.ro lui Xavier Martinet a fost însă cea legată de lansarea motoarelor hibrid pentru Dacia, având în vedere că marca a rămas printre constructorii cu cele mai ridicate emisii de CO2 din Europa.

Este deja cunoscut că Jogger va fi primul model cu motor hybrid, din familia E-Tech de la Renault, însă clienții așteaptă motoare mai economice și pe celelalte modele. „Nu este o chestiune de termen, știți că Sandero este construit pe platforma CMF-B, creată inițial pentru Capture. Pe aceeași platformă vor fi construite și noul Duster și Bigster. Toate tehnologiile sunt disponibile, deci problema nu este una tehnică, întrebarea este «când?». O vom face când va trebui să o facem.

Am pornit cu Jogger, pentru că este o mașină mai grea decât Sandero și emisiile sale de CO2 sunt mai mari, astfel că pentru a evita plata unor taxe sau de malus-uri în anumite țări din Europa, am lansat versiunea HEV. Celelalte vor veni când va fi necesar. Nu voi da o dată exactă pentru Sandero, dar vă puteți imagina că ciclul de viață al lui Sandero, al noului Duster și noului Bigster au ce este necesar pentru a putea respecta nivelul de emisii prevăzut de regulamente și de țintele CAFE ale Comisiei Europene”.

Xavier Martinet conduce activitățile de marketing ale Dacia din 2019, iar din ianuarie 2021 și pe cele de vânzări. Anterior, el a fost managing director al Renault Italia, după ce a condus activitățile de marketing ale Renault din Franța. În urmă cu 10 ani se afla în SUA, unde era senior manager în cadrul mărcii Nissan.

viewscnt
Afla mai multe despre
xavier martinet
vanzari dacia 2022
dacia spring
modele noi dacia
bigster
dacia logan
termen de livrare dacia
sandero hibrid