VIDEO Autostrada Buzău - Focșani avansează

VIDEO Autostrada Buzău  - Focșani avansează
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 feb 2023

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Buzău  - Focșani sunt în graficul asumat, anunță autoritățile. Constructorul a efectuat decopertarea în procent de 70 la sută și se lucrează și la infrastructura podului peste râul Buzău.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lotul 1 al Autostrăzii Buzău  - Focșani, km 0 + 000 – km 4 + 600, se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului Buzău, respectiv UAT municipiul Buzău și UAT comuna Vadu Pașii.

VIDEO CNAIR anunță unde s-a ajuns cu lucrările la Autostrada Ploiești-Buzău CITEȘTE ȘI VIDEO CNAIR anunță unde s-a ajuns cu lucrările la Autostrada Ploiești-Buzău

Autostrada traversează întreaga albie majoră a râului Buzău, de aici rezultând lungimea de 1360 de metri a podului care va ajunge să fie unul dintre cele mai lungi poduri din România.

Valoarea autorizată a lucrărilor este de 733,44 milioane de lei, fără TVA.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins recent contestațiile fimei Danlin pentru cele 3 loturi ale Autostrăzii A7 Bacău-Pașcani, CNAIR urmând astfel să semneze contractele cu UMB, constructor controlat de familia Umbrărescu.

UMB are parafate contractele pe toate cele 7 bucăți din A7 Buzău-Bacău: 178,34 kilometri cu 10,75 miliarde lei fără TVA și termene de execuție 20 luni (capetele de la Buzău și Focșani), 26 (sectoarele din centru pe Buzău-Focșani) și respectiv 30 luni pe Focșani-Bacău, arată Bacau.net.

TABEL Ieftinirea motorinei ia viteză. Reducere de 10 bani/l a OMV Petrom CITEȘTE ȘI TABEL Ieftinirea motorinei ia viteză. Reducere de 10 bani/l a OMV Petrom

Acum lor li se adaugă restul de 3 tronsoane pe Bacău-Pașcani: 77,39 kilometri pentru, probabil, ~80% din valoarea estimată de CNAIR, adică aproape 4,7 miliarde lei fără TVA. Termen: de asemenea 30 luni.

UMB își trece în cont toți cei 255,735 kilometri pe A7 între Buzău și Pașcani, 10 loturi. În total, cu proiectele mai „vechi”, cel mai puternic antreprenor general pe infrastructura rutieră din România adună 409 kilometri de autostradă și drum expres, arată sursa citată.

Cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea de 13 km (11 luni proiectare plus 34 de lucrări), UMB trebuie să livreze tot portofoliul de aproape 400 kilometri în următoarele 11-34 de luni, luând în considerare pașii birocratici rămași de efectuat.

Constructorul român UMB este deținut de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
umb
autostrada