VIDEO Un avion Boeing 737 MAX a ieșit de pe pistă

VIDEO Un avion Boeing 737 MAX a ieșit de pe pistă
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mar 2024

Un avion Boeing 737 MAX al United Airlines a ieșit de pe pista aeroportului George Bush din Houston, transmite agenția Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cei 160 de pasageri și șase membri ai echipajului nu au suferit răni. Aceștia au părăsit avionul și au fost transportați cu autobuzul la terminal, au precizat FAA și United, arată news.ro.

FOTO O nouă inspecție neanunțată pe Autostrada Bucureștiului, pentru a presa constructorul. Ce a fost găsit CITEȘTE ȘI FOTO O nouă inspecție neanunțată pe Autostrada Bucureștiului, pentru a presa constructorul. Ce a fost găsit

Avionul venise din Memphis.

VIDEO POATE FI VĂZUT AICI

United a anunțat că va muta aeronava din zona căii de rulare imediat ce va putea. FAA a precizat că va investiga incidentul.

Anterior, un zbor al United Airlines care se îndrepta spre Japonia a aterizat în siguranță pe aeroportul internațional din Los Angeles, după ce a pierdut un pneu în aer după decolarea din San Francisco.

La bordul avionului de tip Boeing B777-200 se aflau 249 de persoane.

Continental, cel mai abrupt declin intraday din aprilie. Compania, prezentă și în România, trece prin restructurare CITEȘTE ȘI Continental, cel mai abrupt declin intraday din aprilie. Compania, prezentă și în România, trece prin restructurare

Incidentul se adaugă șirului de evenimente în care au fost implicate în ultima vreme aeronavele Boeing.

La 5 ianuarie, o aeronavă nouă de tip 737 MAX 9 a operatorului Alaska Airlines a pierdut un panou de ușă în timp ce zbura la o altitudine de 4.877 de metri.

Administrația Federală pentru Aviație (FAA) a declarat că auditul producției avioanelor 737 MAX de la Boeing și de la furnizorul Spirit AeroSystems a identificat mai multe cazuri în care companiile nu au respectat cerințele de control al calității.

viewscnt
Afla mai multe despre
united airlines
boeing
roata