Volkswagen investește într-un fond de transformare energetică susținut de UE

Volkswagen investește într-un fond de transformare energetică susținut de UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 nov 2021

Grupul auto german Volkswagen a decis să își extindă strategia verde prin investiții într-un fond de transformare energetică susținut de Uniunea Europeană, în ideea de a sprijini în comun firmele de tehnologie care activează în domeniul transformării energetice, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Cel mai mare constructor auto european, care s-a angajat să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, a informat miercuri că a încheiat un parteneriat strategic cu EIT InnoEnergy și va deveni acționar la acest fond susținut de UE, scrie Agerpres.

Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bun

Această decizie este în linie cu alte măsuri adoptate de Volkswagen, care în luna septembrie a dezvăluit propriul său fond de tip venture capital, cu resurse în valoare de 300 de milioane de euro, care va investi în proiecte de decarbonizare și start-up-uri din acest domeniu.

"Ideea este simplă, să utilizăm InnoEnergy ca o modalitate suplimentară pentru a găsi firme interesante și să le sprijinim în extinderea modelelor lor de business", a declarat directorul pentru M&A de la Volkswagen, Jens Wiese.

Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu și în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcția a șase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu.

Susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), o inițiativă a Uniunii Europene (UE), EIT InnoEnergy finanțează start-up-uri și companii care sunt active în domeniul tranziției energetice spre decarbonizare. EIT InnoEnergy a investit deja 560 milioane de euro și deține participații la aproximativ 300 de societăți, inclusiv producătorul suedez de celule de baterii Northvolt, producătorul de oțel ecologic H2 Green Steel și producătorul de litiu Vulcan Energy Resources.

Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializare

Volkswagen nu a dezvăluit miercuri care este valoarea investiției sale și nici care este participația pe care o va controla la EIT InnoEnergy, fond care mai numără printre acționari companii precum Schneider Electric, TotalEnergies, Engie și EDF. Însă, grupul auto german are participații la unele companii susținute de EIT InnoEnergy, precum Northvolt și H2 Green Steel. A

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
transformare energetică