Volkswagen oprește producția într-una din uzine, din cauza Covid

Volkswagen oprește producția într-una din uzine, din cauza Covid
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 29 nov 2022

Abia ieșită din perioada de criză a semiconductorilor, una dintre uzinele importante ale VW, cea din Chendu, pe care o operează împreună cu FAW, a fost oprită, ca urmare a creșterii numărului de cazuri Covid și a măsurilor impuse de autorități.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Volkswagen oprește o uzină din China și este pregătită să o facă și în altele, dacă situația se schimbă în perioada următoare. Decizia, anunțată de reprezentanții VW China, a venit pe fondul creșterii masive a numărului de cazuri de Covid.

Raport: Peste jumătate dintre mașinile rulate, ajunse în România din import, au fost avariate CITEȘTE ȘI Raport: Peste jumătate dintre mașinile rulate, ajunse în România din import, au fost avariate

Uzina din Chengdu, care este operată împreună cu constructorul chinez FAW, se află într-o regiune puternic afectată de cel mai nou val Covid din China, potrivit Reuters.

Anterior, VW a încercat să salveze situația prin utilizarea unui sistem închis de transfer al angajaților, care să nu le permită să intre în contact cu alte persoane din exterior. Măsura fusese folosită și de cunoscuta Foxconn, companie care produce componente și dispozitive electronice. Chiar și așa, explozia de cazuri Covid în regiunea care are peste 20 de milioane de locuitori nu a mai putut fi ținută sub control.

Dacia Spring, primele scăderi ale vânzărilor, de la lansare. Dacia Sandero, a treia cea mai vândută mașină din Europa în octombrie CITEȘTE ȘI Dacia Spring, primele scăderi ale vânzărilor, de la lansare. Dacia Sandero, a treia cea mai vândută mașină din Europa în octombrie

Volkswagen se afla, înainte de această evoluție neprevăzută a pandemiei pe teritoriul Chinei, într-o perioadă de revenire în forță a vânzărilor și producției, atât în China, cât și în Europa, unde uzina din Zwickau, în care sunt asamblate vehicule electrice VW, Audi și Cupra, a înregistrat un record de producție în luna octombrie.

Acum, din cauza carantinei, o a doua uzină, cea din Changchun, a fost nevoită să-și diminueze la maxim volumul producției, deoarece a întâmpinat dificultăți în aprovizionarea cu componente. Două linii de producție dintr-un total de cinci au fost oprite până la remedierea situației.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw productie
vw china
fabrica inchisa covid